S-a antrenat la box ca să o bată pe Halep

Ultima actualizare:

    Wickmayer  ocupă locul  59 WTA
Wickmayer ocupă locul 59 WTA

Simona Halep, 25 de ani, locul 5 WTA, începe aventura la China Open direct din turul doi, acolo unde o va întâlni pe Yanina Wickmayer, jucătoare aflată pe poziţia 59 în clasamentul mondial. Belgianca are ascendent moral în faţa româncei, pe care o conduce cu 3-1.

Simona Halep a terminat prost săptămâna trecută parcursul de la Wuhan, fiind îmvinsă categoric, de Petra Kvitova, 6-1, 6-2. Românca a ratat astfel ocazia de a urca pe locul 3 în ierarhia generală, dar o poate face după turneul de la Beijing. Halep va evolua mâine direct în turul doi, cu Yanina Wickmayer, locul 59 WTA, o jucătoare deloc pe gustul Simonei. Asta o dovedeste istoricul întâlnirilor dintre cele două, favorabil belgiencei. Tocmai ca să-şi păstreze avansul în meciurile cu Halep, Yanina a făcut o serie de antrenamente mai puţin specifice. Wickmayer s-a antrenat la…box! A fost vorba doar de câteva mişcări desprinse din sportul cu mănuşi, adaptate la tenis, dar blondina a ţinut să imortalizeze momentele. Revenind la duelurile cu Simona, Yanina este în avantaj. Tenismena belgiană în vârstă de 26 de ani a câştigat de trei ori: scor 6-3, 6-2, în finala turneului ITF de la Torhout, din 2010, scor 6-0, 6-2, în sferturi la Auckland, în 2011, şi scor 6-4, 6-0, tot în sferturi, la Hobart, în 2012. După ascensiunea lui Halep, începută în 2013, cele două sportive s-au întâlnit o dată, în optimile de finală ale Australian Open din 2015 şi atunci românca s-a impus în două seturi, cu 6-4, 6-2.

Simona Halep  e locul 5 mondial
Simona Halep e locul 5 mondial


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image