Schumacher, cel puţin 3 ani de comă

Ultima actualizare:

    Potrivit unor surse,  Schumacher  cântăreşte acum  45 de kilograme
Potrivit unor surse, Schumacher cântăreşte acum 45 de kilograme

Doar familia lui Michael Schumacher mai speră cu adevărat că fostul campion mondial de Formula 1 va reveni curând la o viaţă normală.

Presa britanică a obţinut noi informaţii despre starea medicală a lui Schumi, aflat în continuare în comă după accidentul de schi suferit în decembrie 2013. Astfel, o persoană care a făcut parte din echipa de îngrijitori a germanului a oferit detalii îngrijorătoare. „Nu se poate mişca şi nu poate vorbi. Starea de cunoştinţă e limitată la câteva minute pe zi. Cântăreşte doar 45 de kilograme”, a declarat sub anonimat respectiva sursă. În aceste condiţii, prinde tot mai mult contur varianta renumitului doctor neurolog Jean-Francois Payen, unul dintre doctorii care l-au îngrijit pe neamţ imediat după accident. Acesta a estimat la cel puţin trei ani de zile perioada vegetativă a lui Schumacher. Singurii care cred cu adevărat într-un miracol sunt apropiaţii lui Michael, soţia şi copiii săi. Eforturile financiare sunt pe măsură, nota de plată din ultimul an fiind de peste 13 milioane de euro. Cu aceşti bani, casa lui Schumacher din Elveţia s-a transformat într-un adevărat spital privat, o echipă de 15 doctori ocupându-se permanent de recuperarea germanului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dennis Man (EPA) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Rapid Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
catalin cirjan cerere in casatorie jpg
image
image