Serena, prea tare pentru Begu

Ultima actualizare:

    Tenismena noastră  a ratat finala,  pierzând în faţa  liderului mondialFoto: Guliver/ Getty Images
Tenismena noastră a ratat finala, pierzând în faţa liderului mondialFoto: Guliver/ Getty Images

Irina Begu s-a declarat învinsă în faţa Serenei Williams. Finala de la Roma va fi una americană, numărul unu WTA urmând a se confrunta cu Madison Keys, cea care s-a impus în faţa Garbinei Muguruza, scor 7-6, 6-4.

Sportiva noastră, locul 35 în clasament, traversează o perioadă foarte bună a carierei. A învins tenismene mult mai bine cotate, cum ar fi Azarenka, poziţia a şasea mondială, în drumul ei către ultimul act al competiţiei de la Roma. S-a oprit sâmbătă (14 mai), în semifinale, dar sorţii i-au scos în cale pe Serena Williams, o sportivă care deşi are 34 de ani şi nu a mai jucat în ultima perioadă, a rămas în fruntea ierahiei.

Meciul a început echilibrat, Irina arătând că nu are nici un fel de complexe, iar în primul set ploaia, care a întrerupt de două ori meciul, a părut că-i pune mai multe probleme. Scorul a fost echilibrat, dar după aproape 55 de minute, rivala din SUA a fost cea care şi-a adjudecat setul. În partea a doua a jocului, situaţia s-a schimbat şi Irina nu a mai putut ţine pasul cu Williams. Într-o oră şi jumătate totul s-a încheiat, iar scorul a arătat 6-4, 6-1 în favoarea liderului mondial. Oricum, Irina a înregistrat un succes: a bifat în palmares cea mai bună performanţă la un asemenea turneu şi a obţinut un premiu de 107.860 de euro, plus 350 de puncte WTA pentru calificarea în această fază a turneului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net