Simona Halep a ratat finala de la Sydney

Ultima actualizare:

    Simona Halep pierde în faţa Kuzneţovei, în trei seturiFoto Twitter/WTA
Simona Halep pierde în faţa Kuzneţovei, în trei seturiFoto Twitter/WTA

Simona Halep, cap de serie numărul 1 şi locul doi WTA, a ratat vineri dimineaţă calificarea în finala turneului de la Sydney, fiind învinsă după mai bine de 24 de ore de la începerea partidei de rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-3.

Cel mai lung meci din cariera Simonei s-a încheiat într-un final la peste 24 de ore după ce începuse. Partida s-a întins pe durata a două zile, din cauza ploii şi totul parea să meargă în favoarea Simonei în această dimineaţă. Joi, meciul fusese întrerupt la scorul de 5-4 pentru Halep, după 42 de minute de joc, iar primul game după reluare arăta promiţător. Foarte concentrată, Halep a făcut rapid 40-0 pe serviciul Kuzneţovei şi a avut trei mingi de set. Kuzneţova a egalat însă la 5 pe fondul unei relaxări a Simonei şi apoi s-a impus în tie-break-ul. Se încheiase astfel primului set, unul în care Halep nu şi-a fructificat niciodată serviciul, după reluare.

SImona a revenit în setul doi. După o serie de 3 break-uri consecutive, românca a preluat inițiativa, a câştigat două dintre ele și a dus meciul fără prea mari emoții în decisiv. Setul trei însă a merg echilibrat până la 2-3 pentru Kuzneţova, când rusoaica a rupt echilibrul şi nu a mai putut fi oprită din drumul spre finală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Barbosu (Getty Images) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain vs  Bayern Munchen (EPA) jpg
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Elias Charalambous (Sportpictures) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Mirel Radoi (Instagram, Gaziantep) jpg
image
image