Simona Halep după calificarea în optimi la Australian Open: ”A fost cel mai bun meci al meu aici”
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Australian Open 2019 după o victorie cu 6-2, 6-3 obținută în fața americancei Venus Williams. Următoarea adversară va fi Serena Williams.
Simona Halep a declarat că a făcut cu Venus Williams cel mai bun meci al ei la actuala ediţie a Australian Open. Liderul WTA a afirmat că partida următoare, cu Serena Williams, reprezintă o provocare mai mare, dar este pregătită să-i facă faţă.
"A fost un meci extraordinar, cred că a fost cel mai bun al meu aici, în acest an. Sunt foarte bucuroasă de modul în care am jucat, este o mare provocare să joci împotriva surorilor Williams, aşa că am fost super-motivată, azi. M-am bucurat mult de atmosferă, vă mulţumesc tuturor că aţi venit şi aţi fost atât de drăguţi cu mine. Cu Serena, trebuie să mă bucur de joc, să dau tot ce am mai bun, nu am ce să pierd, pentru că joc împotriva unei mari campioane. Va fi o provocare mai mare, dar sunt pregătită să-i fac faţă", a declarat Halep, la interviul de pe teren.
Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams, locul 36 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open.
În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16. Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams), prima de când Serena a devenit mamă.