Simona Halep, în avionul milionarelor spre China
Simona Halep a plecat spre China, acolo unde va juca în următoarele două săptămâni, la turneele de la Wuhan şi Beijing. Însoţită de echipa ei, dar şi de mama ei, Stania, Simona a ales varianta zborului prin Moscova, acolo unde a avut surpriza de a se întâlni cu alte jucătoare de top ale tenisului mondial.
Astfel, zborul spre China a fost făcut de Simona Halep alături de rusoaicele Svetlana Kuznetsova, Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina. Cum toate au victorii importante în circuit, au adunat milioane în conturi, astfel că putem denumi aeronava drept avionul milionarelor.
Cel mai bine din acest punct de vedere stă chiar cea care a făcut fotografia, Svetlana Kuznetsova. Situată pe locul 8 în lume, ea a strâns din premii 23.898.475 dolari. E urmată de a doua jucătoare a lumii, Simona Halep, care are în cont 19.181.450 dolari. A treia în acest inedit top din avion este ocupanta locului 19 la simplu şi 5 la dublu, Elena Vesnina, cu 11.381.600 dolari. Ultima, dar deloc tristă de ceea ce a adunat, este Ekaterina Makarova, posesoarea a 11.287.450 dolari. Ea se situează pe poziţia 35 la simplu şi tot pe 5 la dublu, făcând pereche cu Vesnina. Cele două, dacă vă reamintiţi, au învins-o pe Monica Niculescu cu 6-0, 6-0 în finala de la Wimbledon.
Simona Halep: "O să dau tot ce am mai bun în China"
În ceea ce priveşte participarea la turneele din China, Simona Halep a declarat: „Îmi doresc să joc bine, sunt pregătită pentru acest lucru. Vom vedea ceva fi, dar tot ce îmi doresc este să fiu sănătoasă după acest sezon. O să dau tot ce am mai bun din mine şi sper să fac un rezultat cât se poate de bun”. Cele mai mari speranţe sunt legate, desigur, de Turneul Campioanelor: „Este un lucru deosebit să fiu din nou la Singapore. Asta dovedeşte că am fost destul de constantă după prima parte a anului, pentru că în prima parte a anului am fost un pic accidentată. Merg acolo cu încredere, bineînţeles, însă toate meciurile vor fi grele, toate jucătoarele de acolo sunt jucătoare de top şi toate îşi doresc acelaşi lucru, să câştige trofeul”, a spus românca.
Simona Halep despre colaborarea cu Andrei Pavel: "O să fie frumos"
Simona a lucrat în ultima săptămână pentru prima dată în mod oficial cu antrenorul Andrei Pavel, iar experienţa a fost una foarte bună: "Este un lucru foarte bun că l-am luat pe Andrei în echipă. Sper să meargă bine şi să facem rezultate. Ne-am antrenat foarte bine, pregătirea a mers bine, mă simt bine, sunt pregătită să încep turneele şi să dau tot ce am mai bun din mine. Împreună cu Darren am hotărât acest lucru şi mă bucur foarte mult că Andrei a acceptat. O să fie frumos”, a spus Halep.