Simona Halep, în optimi la Wimbledon! A învins-o pe olandeza Bartens

Ultima actualizare:

    Simonei îi merge bine la turneul din LondraFoto: AP
Simonei îi merge bine la turneul din LondraFoto: AP

Simona Halep (5 WTA) a întâlnit-o pe Kiki Bertens (28 WTA), sâmbătă, 2 iulie, în turul III la Wimbledon. Românca a reușit să treacă de olandeză în două seturi, 6-4, 6-3, și s-a calificat astfel în optimile turneului de la Londra.

Meciul dintre Halep și Bartens ar fi trebuit să se joace vineri, 1 iulie, dar a fost amânat pentru sâmbătă din cauza ploii. Cele două au început înfruntarea pe Terenul Central de la Wimbledon în jurul orei 15.00. Primul set a fost unul echilibrat, dar Simona a reușit să și-l adjudece destul de repede. În cel de-al doilea a controlat mai bine jocul, a reușit rapid un break și a fost la conducere până la sfârșitul meciului.

Halep şi Bertens s-au întâlnit de două ori până acum în circuitul WTA, bilanţul fiind 1-1. Primul meci dintre cele două a avut loc în 2010, când românca a câştigat cu 7-6, 6-2, în sferturi la Torhout, iar cel de-al doilea, în 2012, când olandeza s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, în semifinale la Fes, Maroc.

Simona se va duela în runda următoare cu câștigătoarea din meciul Alize Cornet - Madison Keys.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image