Simona Halep, performanţă colosală! Va fi sigur a doua jucătoare a lumii!

Simona Halep, performanţă colosală! Va fi sigur a doua jucătoare a lumii!

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

O veste extraordinară pentru tenisul feminin românesc: Simona Halep va fi sigur, de luni, 11 august, noul număr 2 mondial!

Li Na, chinezoaica ocupantă a locului secund, la o distanţă de doar 175 de puncte de Simona, a anunţat în urmă cu câteva minute că e nevoită să se retragă de la turneele din circuitul american, unde anul trceut a avut rezultate foarte bune – semifinale în Canada, Cincinnati şi US Open. “Vreau să îmi anunţ minunaţii fani că din păcate sunt nevoită să absentez de la turneele din Montreal şi Cincinnati, ca şi de la US Open. Din luna martie, m-am luptat cu durerile la genunchi şi nu sunt la acel nivel pe care mi-l doresc. Echipa mea medicală m-a sfătuit să îmi iau o perioadă de pauză pebntru a-mi odihni şi genunchii. Abia aştept să revin pe teren, la Wuhan şi Beijing”, a afirmat Li Na într-o declaraţie de presă.

Astfel, de luni, chiar fără să joace la Montreal, Simona Halep – care nu a participat nici anul trecut la Toronto – va urca peste asiatică in clasamentul live. Scriptic, ea va deveni oficial numărul 2 mondial din lunea următoare, adică din 11 august. Şi va fi A DOUA JUCĂTOARE A LUMII!!!!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Mihai Stoica, FCSB (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
Camp Nou, stadion Barcelona (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Istvan Kovacs (EPA)  jpg
Ionut Radu si Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Polonia Romania (Sportpictures) jpg
CSM Bucuresti in Liga Campionilor de handbal (Sportpictures) jpg
image
image