Simona Halep se vede în oglindă
Dacă e vreo jucătoare care să repete explozia Simonei Halep din urmă cu trei ani, aceasta e puştoaica de 18 ani Daria Kasatkina. Cele două tenismene se întâlnesc joi în premieră, în turul secund al turneului de la Miami.
Cap de serie numărul 5 la competiţia din Florida, Halep are parte de un prim meci complicat la Miami. Aparent, în faţa ei se află o necunoscută, Daria Kasat-kina, de care vom mai auzi însă multe lucruri frumoase în viitor.
În urmă cu un an, tânăra rusoaică era dincolo de locul 200 mondial, dar acum bate la porţile Top 30. E o ascensiune fulminantă care seamănă cu urcuşul spectaculos al Simonei Halep, transformată peste noapte dintr-o jucătoare de pluton în una de nivel înalt.
Daria e noua Şarapova!
Practic, constănţeanca noastră se va vedea astăzi în oglindă, Kasatkina fiind o sportivă de 1,70 metri cu o tehnică deosebită de lovire a mingii. La fel ca Simona, care e cu doi centimetri mai scundă. Asemănările dintre cele două rivale nu se opresc aici. Asta pentru că atât Halep cât şi Kasatkina şi-au început cariera cu o victorie în turneul de junioare de la Roland Garros. Românca a făcut-o în 2008, iar rusoaica a luat titlul de la Paris în 2014. Cu celebra Maria Şarapova prinsă dopată, specialiştii din tenis o consideră deja pe Daria Kasatkina o demnă urmaşă a Maşei. „Halep e o jucătoare mare şi îmi va fi greu. Îi voi analiza jocul împreună cu antrenorii mei şi voi vedea ce trebuie făcut”, a spus Kasatkina despre întâlnirea cu Halep.
La dublu face pereche cu Hantuchova
La Miami, Simona Halep se află şi pe tabloul probei de dublu, în pereche cu tenismena slovacă Daniela Hantuchova. Cele două au beneficiat de un wild-card, iar în primul tur se vor întâlni cu dublul Sara Errani (Italia) – Carla Suarez Navarro (Spania), două specialiste la dublu.