Sorana Cîrstea, de neoprit. Românca e în turul 2 la Montreal

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sorana se află pe aceeași parte a tabloului cu SabalenkaFoto: Guliver / GettyImages
Sorana se află pe aceeași parte a tabloului cu SabalenkaFoto: Guliver / GettyImages

Jucătoarea noastră își continuă seria rezultatelor pozitive din acest an. Aflată pe locul 40 în lume, Sorana a izbutit să se califice în turul 2 al turneului de categorie WTA 1000 de la Montreal.

Și a făcut-o printr-o victorie clară (6-3, 6-4) obținută în fața unei jucătoare mai bine clasată, americanca Alison Riske. Confruntarea a fost controlată tactic de Sorana, care a încheiat conturile după 92 de minute de joc. În turul 2, Cîrstea va avea o misiune și mai complicată, urmând a o înfrunta pe Victoria Azarenka (Belarus), jucătoare aflată pe locul 15 mondial şi având statutul de cap de serie numărul 8. Meciul se va disputa mâine dimineață, în jurul orei 4.00 (Digi Sport).  Pentru accederea în turul doi, Sorana va primi 13.300 de dolari şi va acumula 60 de puncte WTA. Grație acestui succes, ea a urcat pe locul 38 mondial. La Montreal va juca și Simona Halep (13 WTA), calificată direct în turul 2, unde va juca împotriva câștigătoarei meciului dintre Danielle Collins (SUA) și Jil Teichmann (Elveţia).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adelina Chivu
Cristi Chivu FOTO AFP
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristi Chivu si Internazionale Milano (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Universitate Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
image
image