Ştefan Radu a stabilit numele copiilor: Alessia şi Edoardo!
Ştefan Radu (26 de ani) şi Alexandra, fostă Cosac (34 de ani), au ales pentru copiii lor nume de origine italiană.
În 2008, viaţa fotbalistul s-a schimbat. A semnat cu Lazio şi tot atunci a cunoscut-o pe Alexandra. Dacă la început familia jucătorului nu o plăcea din cauza trecutului său tumultos, având relaţii cu Edi Iordănescu sau Dinu Pescariu, treptat situaţia a intrat în normal. Acum, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste şi în decembrie anul trecut şi-au oficializat relaţia.
De asemenea, în acea perioadă, Radu a reuşit primul gol pentru laziali şi, mai mult, a aflat că va avea gemeni. Veştile bune au venit după o perioadă neagră pentru el: în 2011 şi-a pierdut tatăl, după care, înaintea nunţii, din aprilie şi până în noiembrie, a stat departe de teren recuperându-se după o gravă accidentare la genunchiul drept.
Fotbalistul român s-a căsătorit în decembrie 2012
La vară, „Cocoşul", aşa cum era poreclit la Dinamo, va deveni tată şi, împreună cu Alexandra, a decis numele: Alessia şi Edoardo. De altfel şi cariera lui Radu e pe o pantă ascendentă, echipa sa fiind calificată şi finala Cupei Italiei, iar în Liga Europa a obţinut o remiză, 3-3, într-un meci cu Monchengladbach.
Cristi Borcea - fostul preşedinte executiv al lui Dinamo are patru copii. Patrick (15 ani) şi gemenii Antonia Melissa şi Mihai Angelo, în vârstă de 9 ani. Cei trei copii provin din prima căsătorie a dinamovistului cu Mihaela, iar cu actuala soţie, Alina, Borcea mai are un băieţel, George Alexandru.
Bogdan Mara - fostul fotbalist şi actual impresar are alături de Dana Gheorghe, un fost model, gemeni, ei devenind părinţi vara trecută, de Sfânta Maria. Micuţii se numesc Maria şi Cristian, iar naşii de botez au fost antrenorul lui Dinamo Moscova, Dan Petrescu, şi soţia sa, Adriana.