Transformare șocantă a unei celebre gimnaste românce! ”Era extrem de elegantă și dotată”

Ultima actualizare:

    A câştigat aurul la Mondialele din 2010, apoi a abandonat sportul
A câştigat aurul la Mondialele din 2010, apoi a abandonat sportul

Blestemată să abandoneze visul pentru care a luptat cu toate forţele, din cauza sărăciei şi a accidentărilor, Ana Porgras (23 de ani), fostă campioană mondială la bârnă, şi-a schimbat viaţa şi înfăţişarea la 180 de grade.

Când pomeneşti numele Ana Porgras în faţa oamenilor din gimnastica românească, toţi oftează, cu un adânc regret, pentru modul în care cariera ei sportivă s-a terminat, subit, în 2012, după o accidentare serioasă la cot. În 2010, Ana a câştigat aurul mondial, la Jocurile de la Rotterdam şi, doi ani mai târziu, a renunţat pentru totdeauna la sport.„S-a lăsat prea repede, deşi era extrem de elegantă şi dotată. Ana a fost extraordinar de bună, îmi pare rău că a cedat. Nu mai ţinem legătura”, ne-a mărtuirisit dezamăgit Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.  Cu siguranţă, dacă Stoica ar vedea-o acum pe Ana, nu ar recunoaşte-o. Din fetiţa firavă şi timidă ea s-a transformat într-o femeie fatală.  Pe lângă asta, ea călătoreşte prin toată lumea, conduce un bolid de lux şi se îmbracă numai cu haine scumpe şi se bucură de petreceri extravagante.

Când era doar o copilă nici nu-şi permitea să viseze vreodată la un astfel de stil de viaţă. Şi asta, pentru că provine dintr-o familie foarte săracă, din Bârlad, în care părinţii aproape că o înfometau pe sora ei mai mare pentru ca Ana să aibă ce mânca înaintea antrenamentelor.  După retragere, ea a spus că vrea să continue liceul şi să se apuce serios de învăţat. Nu a fost chiar aşa. Ana a picat Bac-ul.  S-a „specializat” însă pe intervenţii chirurgicale, fapt observat de multă lume. În luna martie a acestui an, ea a fost întrebată de un blogger american despre schimbarea ei radicală de look, iar Ana a precizat răspicat: „M-am schimbat, dar sunt foarte mulţumită de modul în care arăt. Pot să spun doar că sunt aceeaşi fată timidă, doar că viaţa te învaţă să fii mai îndrăzneţ. Pot să zic că cea de acum este adevărata Ana, deşi m-am schimbat inclusiv la nivel psihic”, a mărturisit fosta gimnastă, care îşi doreşte acum o carieră în industria fitnessului.


    Ana s-a făcut  blondă şi şi-a  mărit buzele
Ana s-a făcut blondă şi şi-a mărit buzele

Click! spune

În scurta carieră de gimnastă, Ana a câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, printre care: aur la bârnă, la Europene în 2008, bronz la paralele, la Mondiale, în 2009, aur la bârnă, la Mondiale în 2010.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net