Un pas până la medalie

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu  a marcat 10 goluri  şi a făcut diferenţa  pentru RomâniaFoto: AFP
Cristina Neagu a marcat 10 goluri şi a făcut diferenţa pentru RomâniaFoto: AFP

Naţionala de handbal feminin a plecat cu planuri mici spre Suedia, ţara gazdă a Europeanului din acest an. Chiar antrenorul Ambros Martin a spus că n-are aşteptări mari, dar se pare că n-a fost decât o strategie care dă roade.

Primul meci, pierdut în faţa Norvegiei la două goluri, părea să confirme limitele noastre şi să ne liniştească din start. A venit însă nebunia cu Rusia, campioană Olimpică la Rio de Janeiro, în această vară, pe care am surclasat-o la cinci goluri diferenţă, şi din nou ne-am pus pe visat.

Lucrurile nu erau însă clare până aseară, când în faţă am avut Croaţia, o echipă alunecoasă, care a răsărit practic din pământ şi care şi-a jucat ultima şansă. Am început prost partida de la Helsingborg, iar croatele s-au dus la 6-3, rezultat agonizant pentru noi.

Ambros Martin a sunat însă adunarea, dintr-o dată am început să ne apărăm mai bine şi să marcăm la fiecare atac. Rezultatul a fost previzibil! La pauză întorsesem deja meciul şi conduceam cu două goluri, 15-13, iar în startul celei de-a doua reprize ne-am distanţat şi am încheiat conturile.

Adversarele au avut un singur moment de revoltă, dar odată inhibat, acestea au căzut şi România a condus tot finalul cu şase, şapte goluri diferenţă, adică atât cât să n-avem emoţii.

Astfel, Neagu, 10 goluri aseară, şi colegele ei, merg în faza a doua a grupelor cu două puncte şi orice este posibil. Va fi greu însă, pentru că vor juca alături de Norvegia, Rusia, Danemarca, Ungaria şi Cehia, şi doar primele două merg în semifinale. Mâine avem primul meci, cu Cehia sau Ungaria.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucesc, Turcia Romania (Sportpictures) jpg
Turcia Romania (Sportpictures) 2 jpg
Mircea Lucescu si Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
simona halep jpg
Ianis Hagi (Facebook, Echipa nationala a Romaniei) jpg
Simona Halep | FOTO Instagram
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Facebook) jpg
image
image