Veste cumplită pentru Cătălina Ponor, înaintea Mondialelor


    Cătălina Ponor
Cătălina Ponor

Cătălina Ponor nu va face parte din echipa României pentru Campionatele Mondiale de la Glasgow, care vor începe în 23 octombrie, multipla campioană, accidentată luna trecută, fiind înlocuită cu Andreea Munteanu.

Potrivit anunţului de marţi al forului internaţional de profil, Cătălina Ponor a fost înlocuită în echipa României cu Andreea Munteanu, care va fi rezervă, celelalte componente ale lotului fiind Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolişan şi Silvia Zarzu.

Cătălina Ponor, care a decis să se retragă din marea performanţă în urmă cu trei ani, iar în 2015 a anunţat că-şi doreşte revenirea în gimnastică, a concurat, luna trecută, în cadrul bilateralului amical România-Franţa, câştigat de echipa ţării noastre. Ulterior, Cătălina Ponor s-a accidentat şi nu a participat la Campionatele Naţionale de la Bucureşti.

"Nu e refăcută după accidentarea acea uşoară, speram că-şi revine, dar nu merită forţată. A suferit un fel de întindere la tendonul unui picior, undeva în zona inserţiei musculare, nu vreau să intru în detalii medicale, pentru că nu mă pricep", a declarat preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica.

Campionatele Mondiale de la Glasgow vor avea loc între 23 octombrie şi 1 noiembrie.

Cătălina Ponor (27 de ani) este triplă campioană olimpică la JO din 2004 şi dublă medaliată la ediţia din 2012, după care şi-a anunţat retragerea din competiţii.

andreea mantea
zodia care va avea un weekend de cosmar jpg
Schengen FOTO Shutterstock
dorin cioaba 2 jpg
cub gabi bădălău png
inna sexy jpg
horoscop jpg
vouchere pentru energie electrica jpg
image
image
image
image
image
image
radoi mirel epa efe h 56947735 jpeg
Sorana Cirstea, EPA jpg
Goncalo Ramos, Getty jpg
Lionel Messi, Getty Images jpg
Maroc   Spania, Getty Images jpg
318310710 471139878468439 9093380521482870357 n (1) jpg