Victor Hănescu, premiat de Federația Internațională de Tenis cu premiul Devotamentului
Victor Hănescu a primit, sâmbătă, într-o ceremonie înaintea meciului de dublu, Premiul Devotamentului, din partea Federației Internaționale de Tenis, și un cadou simbolic din partea Federației Române de Tenis pentru întreaga sa activitate din Cupa Davis.
Premiile au fost înmânate de Jane Harvey, arbitrul principal al întâlnirii de Cupa Davis România-Suedia, și de George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
Victor Hănescu, emoționat, a declarat: „Aş dori să mulţumesc Federaţiei Internaţionale şi Federaţiei Române de Tenis pentru aceste premii. A fost o onoare şi un privilegiu să îmi reprezint ţara pe o perioadă de 13 ani. Este o zi specială pentru mine, să îmi fac retragerea din Cupa Davis la Bucureşti, alături de cei dragi, prieteni şi familie. Viaţa îşi urmează cursul şi trebuie să-i încurajăm pe cei tineri să vină alături de echipă. Mulțumesc familiei, colegilor, oamenilor din federație și nu în ultimul rând fanilor acestui frumos sport. Mulţumiri speciale ţin să-i aduc lui Tomai Firicel, care m-a ajutat să ajung în elita tenisului mondial, lui Florin Segărceanu şi Adrian Marcu, pentru că m-au cooptat în lotul de Cupa Davis și au avut încredere în mine”.
Premiul Devotamentului a fost lansat în 2013, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF – International Tennis Federation, 1 martie 1913), pentru a recompensa dăruirea jucătorilor în competiţia pe echipe. Aceasta distincție este înmânată tuturor jucătorilor de tenis şi foştilor jucători de tenis din întreaga lumea care şi-au reprezentat ţara în Cupa Davis şi au strâns minimum 20 de întâlniri.
Victor Hănescu în Cupa Davis
- a debutat în 2001 contra Cehiei
- a jucat în echipa României timp 13 ani
- prezent în 21 de întâlniri
- a jucat 37 de meciuri