Wimbledon 2015: Horia Tecău, învingător după 220 de minute!
Românii merg ceas în proba de dublu masculin la al treilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon 2015. Horia Tecău şi colegul lui, Jean Julien Rojer, s-au impus vineri (3 iulie) într-un meci dramatic, terminat în cinci seturi, în faţa perechii Begemann/Knowle. Şi Florin Mergea a ajuns în optimi, alături de Rohan Bopanna.
Iarba londoneză de la Wimbledon 2015 le prieşte românilor în proba de dublu. Ambii conaţionali care au jucat vineri pentru optimile competiţiei s-au calificat cu succes. Florin Mergea şi partenerul lui indian Rohan Bopanna s-au impus în trei seturi în faţa cuplului Thomaz Belluci – Guillermo Duram. Favoriţi numărul 9, Mergea şi Bopanna vor juca pentru un loc în sferturi cu perechea Lukasz Kubot - Max Mirnîi. Deşi a câştigat în 2002 turneul de la Wimbledon la juniori, alături de Horia Tecău, Florin Mergea este calificat în premieră în turul al treilea al competiţiei londoneze, la seniori.
Wimbledon 2015: Tecău şi Rojer, meci greu
Un meci mult mai greu au avut vineri, la Wimbledon 2015, Horia Tecău şi Jean Julien Rojer. Aflaţi printre favoriţi la câştigarea turneului, fiind capi de serie numărul 4, românul şi partenerul lui olandez au avut nevoie de 3 ore şi 40 de minute pentru a trece de Andre Begemann (Germania) - Julian Knowle (Austria). Setul decisiv a durat 101 minute şi a avut de toate: schimburi spectaculoase, lovituri remarcabile, răsturnări de situaţie şi un scor incredibil, 15-13.
În optimi, Tecău şi Rojer vor juca în compania perechii care se va impune în meciul dintre Robert Lindstedt/Jurgen Melzer şi Lleyton Hewitt/Thanasi Kokkinakis, meci programat sâmbătă (4 iulie). Horia Tecău este triplu finalist la Wimbledon, în 2010, 2011 şi 2012, de fiecare dată în echipă cu suedezul Robert Lindstedt.
Wimbledon 2015: Irina Begu n-a rezistat presiunii
România nu o mai are decât pe Monica Niculescu în proba de simplu de la Wimbledon 2015, ea urmând să joace sâmbătă împotriva Kristinei Pliskova. 'Vineri, Irina Begu a părăsit competiţia, după ce a pierdut în două seturi meciul cu Maria Sharapova, favorită 2 a turneului de la Wimbledon 2015. Românca a început bine meciul, a reuşit să ţină aproape de rusoaică, dar şi-a pierdut serviciu la 5-4 şi, implicit, primul set. În al doilea act, Sharapova a condus cu 5-0, Irina a revenit, 5-3, dar a pierdut cu 6-3.