3 bombe au zguduit preliminariile

Ultima actualizare:

    Francezii s-au făcut de râs pe propriul teren în preliminariile EuropeneFoto: AFP
Francezii s-au făcut de râs pe propriul teren în preliminariile EuropeneFoto: AFP

Drumul spre turneul final de anul viitor se apropie de sfârşit şi luna viitoare se vor număra bobocii. Merită însă făcut şi un bilanţ după primele opt etape, marcate de scoruri fluviu, dar şi de câteva surprize greu de anticipat. Ele au fost oferite de echipe care impresionaseră la Europeanul din vara trecută.

Prima bombă a acestor preliminarii a explodat în chiar runda de debut, pe 6 septembrie 2016, la Borisov. N-a fost cu hidrogen, cum ne sperie nord-coreenii în aceste zile, ci mai mult cu oxigen, fără de care francezii au rămas în Belarus. Cu creierele slab oxigenate, finaliştii Europeanului găzduit de propria ţară n-au putut mai mult de un 0-0 în faţa a 13.000 de spectatori ex-sovietici. O ruşine pentru echipa lui Deschamps, din care n-au lipsit staruri ca Paul Pogba, la acea vreme proaspăt transferat de Manchetser United pe 105 milioane de euro, Antoine Griezman, golgheterul şi cel mai bun jucător al turneului final, sau Olivier Giroud, unul dintre atacanţii cu cea mai bună cotă de pe continent.

«Cocoşii galici» au rămas lideri

Nu avea să fie însă şi ultima ruşine a „cocoşilor” în aceste preliminarii. Duminică seara, la Toulouse, a venit una şi mai mare, care s-a produs cu şi mai mulţi martori! În faţa a 32.000 de spectatori, Franţa a remizat identic cu vecina Luxemburg, oferindu-i micuţului stat din „Benelux” cel mai tare rezultat din istorie. N-a contat că, în bani, pe teren au jucat 435 de milioane de euro împotriva a doar 30.000 de euro! La fotbal, diferenţa de 14.500 de ori în favoarea francezilor n-a contat şi s-a încheiat la egalitate: scor 0-0. Putea să iasă însă şi mai rău! În minutul 80, Gerson Rodrigues, un atacant în vârstă de 22 de ani care joacă în liga a II-a olandeză, pentru Telstar, s-a înşurubat pe lângă Varane şi Kurzawa şi a şutat în bara porţii lui Lloris, provocând fiori reci pe spinările starurilor lui Real, PSG şi Tottenham.

În ciuda acestor două prostii mari făcute de francezi, aceştia conduc grupa A şi cu două victorii, una în Bulgaria, iar cealaltă acasă, cu Belarus, sunt la Mondial. Cea de-a treia surpriză a acestor calificări a fost furnizată de Ungaria, echipă care după ce a jucat optimi la Euro 2016, a pierdut cu Andorra, scor 0-1, în etapa cu numărul VI. Spre deosebire de francezi, pe maghiari i-a costat scump această gafă! Dzsudzsák şi compania sunt pe locul trei în grupa B, la 11 puncte de Portugalia şi la 14 de Elveţia, şi vor vedea Mondialul din Rusia la televizor.

Belgia şi Germania au defilat

simeon stalpnicul png

Cu două etape rămase de jucat din aceste preliminarii doar Germania şi Elveţia au punctaj maxim, iar fără punct sunt San Marino, Malta, Liechtenstein şi Gibraltar. Belgia are cel mai bun atac, 35 de goluri marcate, iar Croaţia, Anglia, Germania şi Irlanda de Nord, cele mai bune apărări, câte două goluri primite. D

e asemenea, Belgia lui Lukaku este prima naţională din Europa calificată matematic la Mondial, exceptând Rusia, ţara gazdă. Golgheterul acestor calificări este Cristiano Ronaldo, 14 goluri pentru Portugalia în opt meciuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net