A ucis Anglia pentru Fanny

Ultima actualizare:

    După gol, Mario Balotelli i-a trimis bezele logodnicei,  aflată în tribună
După gol, Mario Balotelli i-a trimis bezele logodnicei, aflată în tribună

Anglia - Italia, unul dintre cele mai tari meciuri de la acest Mondial, a fost decis din nou de inspiraţia noncoformistului atacant Mario Balotelli. Ca de obicei, acest lucru a fost sărbătorit într-o manieră unică.

Cele două foste campioane mondiale erau în minutul 50 egale, datorită golurilor lui Sturridge şi Marchisio, şi era nevoie de ceva special care să rupă echilibrul. Acest ceva nu putea să vină la italieni din altă parte decât de la „Super Mario". Atacantul lui AC Milan a înscris pentru 2-1 cu o superbă lovitură de cap, scor care a rămas până la final. Bucuria a fost însă fantastică. După ce a văzut mingea în plasa porţii lui Hart, Balotelli nu şi-a mai arătat muşchii, nu şi-a mai scos tricoul şi n-a mai făcut gesturi obscene către specatorii rasişti. Cuminte, a zbughit-o către colţul terenului de unde a trimis către tribune o bezea de care nu-l credeam în stare. Destinatarul e însă cunoscut de toată lumea: Fanny Neguesha, pe care Mario a cerut-o în căsătorie în urmă cu exact şase zile.

simeon stalpnicul png

Modelul belgian a spus da şi a venit pe Arena Amazonia, la meciul cu Anglia, pentru a-şi susţine viitorul soţ. Noul statut l-a transformat pe jucătorul în vârstă de 24 într-un om mai matur, mai sentimental şi mai responsabil. Cireaşa de pe tort a venit la finalul jocului, când FIFA i-a acordat şi trofeul pentru cel mai bun om al meciului. „Sunt foarte fericit. Mulţumesc Italia! Te iubesc, Fanny!", au fost cuvintele lui Mario de după joc.

În ceea ce priveşte meciul, acesta a fost unul disputat, cu Italia superioară însă la toate capitolele. Azzurii au stabilit chiar şi un record de eficacitate în ceea ce priveşte pasele corecte într-un singur meci, peste 93%. Englezii lui Hodgson rămân aceaşi dezamăgire la turneele finale, cum ne-au obişnuit, iar pe italieni nu i-au mai învins de 37 de ani.

Primul gol la un Mondial

Mario Balotelli a jucat în 31 de partide pentru naţionala Italiei, în care a debutat în 2010, la un amical cu selecţionata Coastei de Fildeş. De atunci a înscris în 13 partide oficiale, dar doar patru dintre aceste goluri au fost la turnee finale. „Super Mario" a marcat de trei ori la Europeanul din 2012, o dată împotriva Irlandei şi de două împotriva Germaniei, iar golul cu Anglia, de la Manaus, a fost primul pentru el la un Campionat Mondial.

Marchisio: «Am avut halucinaţii de la căldură!»

Partida dintre Anglia şi Italia s-a disputat în jungla amazoniană, la Manaus, în cele mai grele condiţii meteo posibile. Umiditatea a fost de 90%, iar în termometre în jur 35 de grade Celsius. Jucătorii au avut foarte mult de suferit şi au trebuit să facă un efort supra-omenesc pentru a rezista pe teren.

„A fost foarte greu. La un moment dat am avut halucinaţii de la căldură, dar am rezistat puţin mai bine decât englezii", a spus Claudio Marchisio, omul care a deschis scorul.

simeon stalpnicul png

Dacă eşti pasionat de fotbal, acum ai şansa de a câştiga o tabletă şi alte zeci de premii! Intră pe secţiuea dedicată Campionatului Mondial de pe dolce-sport.ro şi participă la concurs. AICI aveţi link catre concursul cu întrebări din istoria Mondialelor de fotbal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net