Amendă record pentru Sneijder. 2,2 milioane de euro pentru că a luat multe cartonaşe

Ultima actualizare:

    Olandezul a intrat în colimatorul şefilor lui Galatasaray după ce a anunţat că vrea să plece la EvertonFoto: AFP
Olandezul a intrat în colimatorul şefilor lui Galatasaray după ce a anunţat că vrea să plece la EvertonFoto: AFP

Wesley Sneijder a surprins pe toată lumea în 2013, când a lăsat-o pe Inter Milano pentru o aventură la Galatasaray care se anunţa foarte bănoasă.

A fost bine o perioadă, a câştigat două titluri şi ceva bani, dar din păcate pentru el i-a enervat pe turci rău de tot şi acum le vede faţa urâtă. Ieri, olandezul a fost amendat de başcanii de la Istanbul cu incredibila sumă de 2,2 milioane de euro pentru faptul că în sezonul trecut a încasat prea julte cartonaşe galbene. Lucru legitim la prima vedere, doar că aceste cartonaşe nu sunt chiar aşa de multe, ci doar 10, şi de culoare galbenă. Se pare însă că alta e miza cu Sneijder, care s-a certat cu şefii Galatei pentru că vrea să plece la Everton, deşi cu foarte puţin timp în urmă a semnat prleungirea cu doi ani a contractului său la Istanbul. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dragos Huiban jpg
zanardi alessandro gettyimages 1176364231 jpeg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Atletico Madrid Arsenal (EPA) jpg
Ana Maria Barbosu (Getty Images) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain vs  Bayern Munchen (EPA) jpg
image
image