Argentina nu mai vine la Bucureşti. Amicalul cu România a fost suspendat!

Ultima actualizare:

Şefii Federaţiei Argentiniene de Fotbal au decis azi-noapte să-i rezilieze contractul lui Batista şi au anunţat că naţionala nu va mai veni la Bucureşti pentru a juca împotriva României, publicând deciziile pe site-ul oficial.

"După o discuţie telefonică între Sergio Batista şi preşedintele AFA, Julio Grondona, Batista a lăsat la latitudinea Comitetului Executiv decizia privind activitatea sa la conducerea echipei naţionale. Astfel, Comisia Naţională de Selecţie a decis rezilierea contractului lui Sergio Batista şi suspendarea meciului amical cu România, din luna august", notează site-ul oficial al Federeţiei Argentiniene de Fotbal.

Acest anunţ vine după ce Guillermo Toffoni, cel care se ocupă de organizarea partidelor amicale ale Argentinei avertizase încă de ieri că "e foarte complicat să anulăm partida, pentru că există un contract care nu poate fi reziliat".

Şi directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat ieri că, în cazul în care argentinienii anulează meciul, românii îi pot reclama la FIFA şi pot cere despăgubiri de până la două milioane de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
fcsb bucurie jpg
Gigi Becali FOTO MEDIAFAX
sorana cirstea bucurie jpg
Andrei Ratiu plange finala COnference League jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
image
image