ASA, cu «moşii» în Europa!

Ultima actualizare:

    Noua achiziţie a celor de la ASA, Golanski, a evoluat în România doar la Steaua, echipă cu care se va înfrunta chiar pe 8 iulie, în SupercupăFoto: Mediafax
Noua achiziţie a celor de la ASA, Golanski, a evoluat în România doar la Steaua, echipă cu care se va înfrunta chiar pe 8 iulie, în SupercupăFoto: Mediafax

Echipa din Târgu-Mureş e vicecampioana României şi va evolua în preliminariile Ligii Europa, obiectivul fiind calificarea în grupe. Pentru a-şi atinge ţelul, “Bursucul” a transferat deja şase fotbalişti experimentaţi, însă unii aflaţi la final de carieră.

Noul antrenor al celor de la ASA, Dan Petrescu, are gânduri mari: vrea să repete succesul avut la Unirea Urziceni, acolo unde a luat o formaţie fără nume şi a dus-o în Liga Campionilor. După ce la vizita medicală ardelenii au avut prezenţi doar trei oameni de la echipa mare, restul fiind juniori, acum s-au pus pe treabă. I-au convins pe Gabi Mureşan, 33 de ani, şi Marius Constantin, 30 de ani, să-şi prelungească înţelegerile, şi au făcut alte şase achiziţii. Toate sunt nume sonore, dar cu o singură excepţie, sunt trecute de 30 de ani. Au venit: Vasile Maftei - 34 ani, Pablo Brandan - 32 ani, Dacian Varga - 30 ani, Bănel Nicoliţă - 30 ani, Mariyan Ognyanov - 26 ani şi Pawel Golanski - 32 ani. Şi Daniel Niculae, atacant de 32 ani, e pe listă, astfel că ASA se luptă lejer pentru titlul de “bătrâna” Ligii I, dar şi-n Liga Europa se va situa printre “veterane”. 

“Îl urmăresc de doi ani pe Pawel Golanski şi a jucat peste 30 de meciuri ca titular pe sezon. E în formă, are experienţă şi ne poate ajuta”, a explicat preşedintele mureşenilor, Bogdan Mara, cel ce se ocupă de transferuri. Polonezul a semnat un contract pe doi ani şi în trecut a jucat la Steaua, în perioada 2007-2010, fiind unul dintre favoriţii fanilor. Interesant e că la ASA va debuta oficial chiar împotriva fostei echipe, ardelenii şi cei din Ghencea urmând să se lupte la data de 8 iulie în Supercupa României. 

Conducătorii spun că au aplicat strategia de a aduce jucători vârstnici din cauza perioadei scurte în care vor începe jocurile oficiale. “Dacă aveam două luni la dispoziţie altul era planul, dar aşa e cel mai avantajos pe moment. Lângă jucătorii aduşi vor veni şi tineri care pot creşte pe lângă cei experimentaţi”, s-a scuzat Mara. Campania de transferuri va merge oricum pe aceeaşi linie, fiind urmăriţi câţiva jucători din străinătate. Elevii lui Dan Petrescu vor evolua în preliminariile Ligii Europa în turul trei, prima manşă fiind la data de 30 iulie, iar returul la data de 6 august.

5 jucători: 158 de ani

  • Vasile Maftei (34 ani) fundaş
  • Pawel Golanski (32 ani) fundaş
  • Pablo Brandan (32 ani) mijlocaş
  • Dacian Varga (30 ani) mijlocaş
  • Bănel Nicoliţă (30 ani) mijlocaş

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net