Au avut Voinţă! Dinamo – Voinţa Sibiu 1:0

Au avut Voinţă! Dinamo – Voinţa Sibiu 1:0

Ultima actualizare:

Moţi şi Cătălin Munteanu, suspendaţi. Fundaşul şi mijlocaşul roş-albilor au fost avertizaţi în partida de aseară cu Voinţa Sibiu şi vor fi suspendaţi pentru jocul din etapa următoare cu CS Mioveni.

Cei doi au „căutat" să ia „galben" pentru că-şi vor ispăsi pedeapsa cu argeşenii, dar vor fi pe teren în derby-ul cu Steaua, programat la data de 5 decembrie.

Dănciulescu, golul 202 în Liga I. În jocul de aseară, Dănciulescu a reuşit cel de al 202-lea gol al său în Liga I, fiind pe locul doi al marcatorilor all-time din campionat, pe primul loc plasându-se Dudu Georgescu, 252 de reuşite.

„Câinii", dezavantajaţi. În minutul 42 al jocului, Sergiu Bar a comis henţ în careu după un şut al lui Dănciulescu, însă arbitrul Adrian Cojocaru nu a acordat penalty.

Apoi, în minutul 52, acelaşi Dănciulescu a înscris, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Reluările TV au arătat că atacantul se afla în poziţie regulamentară.

Stadion, aproape gol. La partida de aseară au asistat în jur de 2.000 de persoane, iar peluza dinamovistă a fost aproape goală, deşi a fost permis accesul cu bilet, nu doar cu abonament, aşa cum impuseseră acţionarii.

Unii dintre ultraşi au preferat să urmărească meciul de la tribuna a doua.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicolae Stanciu si Alexandru Mitrita (Sportpictures) jpg
Stadion Timisoara „Dan Paltinisanu”, randare (Facebook) jpg
David Popovici (EPA) jpg
David Popovici | FOTO Profimedia
David Popovici (EPA) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova KuPS Kuopio, Liga Europa (Sportpictures) jpg
nelutu varga jpg
image
image