Bale poate rata Mondialul

Ultima actualizare:

    Ţara Galilor a mai jucat  la un singur Campionat  Mondial în istoria ei,  Suedia 1958, unde  a prins sferturile
Ţara Galilor a mai jucat la un singur Campionat Mondial în istoria ei, Suedia 1958, unde a prins sferturile

Galezii au fost zei la turneul final din Franţa, primul din istoria lor, unde au jucat semifinala cu „Regina” Portugalia. Forma de graţie n-a continuat însă şi în preliminariile pentru Mondial, unde ar fi avut ocazia să se califice din nou după exact 60 de ani. Iar azi, la Belgrad, se poate pierde totul!

Băieţii lui Chris Coleman au început cu o victorie drumul spre Rusia, 4-0 în faţa Moldovei, dar de atunci n-au mai câştigat niciun meci. E drept, nici n-au pierdut, dar cele patru egaluri consecutive i-au îndepărtat de primele două locuri. Serbia şi Irlanda au câte 11 puncte, iar Ţara Galilor şi Austria doar câte 7 şi puţine posibilităţi de revenire. Diferenţa se mai poate face doar în meciurile directe, iar azi e una dintre ultimele ocazii. Sârbii primesc la Belgrad vizita lui Gareth Bale şi compania, iar Irlandezii îi aşteaptă la Dublin pe austrieci. Două victorii ale gazdelor ar pune şapte puncte între duetul din vârf şi cele două urmăritoare, imposibili de recuperat în ce a mai rămas de disputat. Din păcate, galezii plătesc din nou din cauza sindromul singurului jucător de mare valoarea din lot! Dacă pe vremuri Ryan Giggs suferea de frustrarea de a fi zeu la Manchester United, dar un nimeni cu naţionala, acum Gareth Bale a venit la rând. Starul lui Real Madrid a marcat patru din cele opt goluri ale britanicilor în aceste preliminarii, dar nu a fost suficient! Trebuie să-l mai ajute şi alţii, dar din păcate nu prea are cine! Asta l-a făcut pe Giggs să renunţe prematur la echipa naţională, însă sperăm că Bale are încă nervii tari! 

Şi islandezii sunt cu sabia deasupra capului

simeon stalpnicul png

O altă minune a Europeanului din Franţa, Islanda, care a ajuns până în sferturile turneului de anul trecut, are mari probleme în drumul spre Mondial. Croaţii par prea puternici pentru a mai lăsa cuiva speranţe pentru singurul loc care trimite direct la turneul final, iar pentru locul doi e bătaie! Scandinavii au două puncte peste Ucraina şi Turcia, dar o înfrângere azi în faţa lui Modric şi compania îi poate arunca pe locul 4, mai ales că cele două au meciuri uşoare, în Finlanda şi Kosovo. Croaţia a învins Islanda şi la Zagreb, scor 2-0, într-un meci jucat fără spectatori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net