Bayern, noua regină a Europei! Bavarezii au câştigat Liga Campionilor!
Prima finală germană din istoria Ligii Campionilor a fost una de neuitat. Un meci deschis, pe contre, între două formaţii care se cunoşteau foarte bine, Bayern Munchen şi Borussia Dortmund. S-a impus Bayern cu 2-1, dar numai graţie unui moment de geniu al olandezului Robben, cel pe „mâna" căruia bavarezii pierdeau anul trecut trofeul chiar la Munchen.
Bayern pornea ca mare favorită în finala de aseară a Ligii Campionilor. Nu doar pentru că a câştigat la pas campionatul în Germania, sau pentru că în acest sezon nu pierduse niciodată în cele patru meciuri disputate în faţa rivalilor din Dortmund - victorii în Cupă şi Supercupă, remize în cele două partide din Bundesliga. În cele din urmă calculele hârtiei au fost respectate.
Startul partidei a găsit-o pe Borussia în atac, dar Neuer, potrarul lui Bayern a demonstrat încă o dată că nu degeaba e cel mai bun portar german al momentului. Abia după vreo 20 de minute munchenezii au părut să-şi aducă aminte că pentru a câştiga, o echipă trebuie mai întâi să marcheze, iar pentru a marca trebuie să ajungă în careul advers. Aşa că au ieşit la atac, iar meciul a căpătat ritm. Căci nici Dortmund nu a stat cu mâinile în sân. Totuşi, în ciuda ocaziilor, la cabine s-a intrat cu scorul de 0-0.
La reluare, tot Borussia a părut mai hotărâtă, dar Bayern a pus uşor-uşor stăpânir pe joc şi, în minutul 60, a venit deschiderea scorului. Robben i-a pasat excelent lui Mandzukici în careu, care din 4 metri nu a trebuit decât să împingă balonul în poarta goală. Dortmund nu a cedat şi, după doar şapte minute, Dante l-a faultat în careu pe Reus, iar lovitura de la 11 m a fost executată cu o siguranţă demnă de o finală de Liga Campionilor de Gundogan.
La scorul de 1-1, în ciuda altor câtorva ratări, totul indica faptul că vom asista la prelungiri. Inclusiv antrenorii păreau că se gândesc la ele, căci, până în minutul 87, nu făcuseră nici măcar o singură schimbare! A venit însă minutul 88 şi 23 de secunde când olandezul Robben, cel care a pierdut anul trecut de unul singur finala Ligii Campionilor cu Bayern, şi-a răscumpărat toate păcatele şi, din demon a devenit înger! L-a executat cu sânge rece pe Weidenfeller, portarul Borussiei şi fiesta putea începe.
După două încercări nereuşite în ultimii patru ani, Bayern e, în sfârşit, noua regină a Europei! O campioană pe deplin meritată!
Români la meci. În tribunele stadionului Wembley s-au aflat şi câţiva oficiali români: preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care e şi viceperşedintele UEFA, preţşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, dar şi Ionuţ Lupescu. Fostul component al Generaţiei de Aur lucrează acum în structurile UEFA şi a sosit la arenă în maşină cu două mari somităţi ale fotbalului mondial: Sir Alex Ferguson, legendarul fost antrenor al lui Manchester United, şi italianul Antonio Conte, antrenorul formaţiei Juventus Torino.
Fanii au făcut spectacol. Stadionul Wembley a fost aseară sub stăpânire germană. Fanii celor două finaliste au făcut o atmosferă senzaţională, arena fiind jumătate roşie, iar cealaltă galben-neagră.
Bătăi între suporteri. Dimineaţa finalei a fost dominată de bătăile dintre fanii celor două formaţii. Câteva grupuri de suporteri ai celor două rivale s-au întâlnit pe câteva străzi din Londra, împărţindu-şi pumni şi picioare şi aruncând cu pietre unii în alţii.