Calificare istorică pentru Astra în grupele Ligii Europa

Ultima actualizare:

    Amorim a luptat pentru fiecare mingeFoto: Mediafax
Amorim a luptat pentru fiecare mingeFoto: Mediafax

Chiar dacă a fost învinsă pe propriul teren, Astra Giurgiu a obţinut o calificare istorică în grupele Ligii Europa!

Astra a reuşit una dintre marile surprize ale play-off-ului Ligii Europa, reuşind să elimine fosta campioană a Franţei, Olympique Lyon, cea care şi-a întreruopt astfel o serie de 11 prezenţe consecutive în primăvara europeană. Învinşi pe propriul teren cu scorul de 2-1, francezii au intrat pe teren decişi să înscrie cele două goluri care le-ar fi adus biletele spre grupe. Au reuşit doar unul, deşi ocazii au avut cu duiumul, inclusiv o bară. Cel care a rămas doar cu satisfacţia de a fi marcat golul victoriei, a fost Ferri, care a înscris în minutul 23. Dacă în prima repriză românii au părut speriaţi de ce li se întâmplă şi de forţa adversarului, în cea de-a doua ei au echilibirat partida, ratând chiar câteva bune ocazii. Partida s-a încheiat cu ochii pe ceas, dar fluierul final a venit ca o izbăvire

Una peste alta, deşi învinşi în retur, românii s-au calificat, contrar previziunilor, în grupele Ligii Europa, acolo unde îşi vor afla astăzi adversarele.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image