Care pe care! CFR Cluj şi Dinamo îşi dispută primul trofeu al acestui sezon: Supercupa

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Campionii de la CFR vor să înceapă cu un trofeu sezonul, iar diseară dau piept cu dinamoviştii lui Bonetti, câştigăroti ai Cupei. Ambele echipe vor să-şi treacă Supercupa în palmares şi au început "războiul" de ieri. Cel al declaraţiilor.

"Nu pot să mă mulţumesc cu opt trofee în cinci ani. Vreau şi mai multe", spunea patronul din Gruia, Arpad Paszkany.

Ceferiştii se pot mândri că fac parte dintr-un grup select al cluburilor din Europa care au cucerit trofee pe bandă rulantă în ultimii ani, fiind pe aceeaşi treaptă cu extratereştrii de la Barcelona.

Diseară, contra lui Dinamo, campionii încearcă să-l obţină pe cel de-al nouălea.

Ionel Dănciulescu promite un meci mare contra clujenilor

simeon stalpnicul png

"Avem trei campionate, trei cupe şi doar două Supercupe. Acum vrem să câştigăm din nou Supercupa şi să avem trei astfel de trofee", spune căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu.

Lusitanul din apărarea echipei lui Ioan Andone mărturiseşte că nu se teme de "câini", dar rămâne cu picioarele pe pământ şi afirmă că în jocul de pe Arena Naţională şansele sunt egale.

"Este o finală, iar după părerea mea nu prea există favorite. Indiferent dacă la Dinamo sunt niste probleme, cu siguranţă vor să câştige, dar şi noi suntem pregătiţi. Sperăm să iasa un meci frumos şi noi să câştigăm".

Replica dinamoviştilor a venit rapid de la cel mai titrat dintre fotbaliştii din Şoseaua Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulescu.

"În meciul cu CFR nu este vorba de răzbunare, noi vrem să câştigăm un nou trofeu. Spuneau că şi-au mai făcut o vitrină pentru cupe? Oricum, noi avem vitrina mai plină decat ei", a explicat jucătorul de 35 de ani, conştient că dacă vor învinge îi vor egala pe ardeleni la numărul de astfel de trofee.

Clujenii sunt stăpâni pe jocul lor, dar au recunoscut că o atenţie deosebită o vor avea asupra "vârfurilor" lui Bonetti.

"Atacul lor ar putea să ne pună probleme, pentru că îi au pe Dănciulescu, Alexe şi Marius Niculae. Dar noi suntem o echipă care a câştigat toate finalele jucate şi asta este un avantaj pentru noi", a explicat Cadu.

Interes scăzut

Fanii nu se înghesuie la casele de bilete pentru a urmări partida de pe Naţional Arena, până ieri fiind vândute în jur de 2.500 de tichete.

simeon stalpnicul png

"Îmi doresc din tot sufletul să fie stadionul plin, dar am înţeles că cererea e mică. Jocul e seara şi poate mai pleacă lumea de la plajă, de la mare, şi vine la meci", a spus Dănciulescu.

"Am văzut că s-au vândut puţine bilete, păcat că nu vine lumea... E şi perioada asta de concedii", l-a completat şi Marius Alexe.

Blestemul «câinilor»

Întâlnirile dintre Dinamo şi clujeni s-au terminat prost pentru roş-albi

Seria neagră a început acum 4 ani, o dată cu accidentarea horror a lui Florin Bratu şi a continuat până recent, când la partida din campionat, antrenorul dinamovist Dario Bonetti şi-a suspectat jucătorii că s-au dat la o parte în faţa "vişiniilor".

Războiul dintre cele două tabere s-a purtat nu doar pe teren, ci şi conducătorii şi-au aruncat cuvinte grele şi s-au învinuit pentru jocuri de culise.

simeon stalpnicul png

Din acest conflict Dinamo a fost cea afectată. În sezonul trecut, roş-albii au condus autoritar o bună perioadă, însă pe final titlul a ajuns la rivalii din Gruia.

La meciul direct, s-a iscat un nou scandal, Bonetti şi-a acuzat jucătorii de blat, a pierdut vestiarul şi abia acum relaţiile s-au mai îmbunătăţit.

În martie 2010, într-un meci jucat la Cluj, Dragoş Grigore s-a accidentat şi a stat 8 luni pe tuşă.

Tot atunci, Dolha, fostul portar al lui Dinamo, a gafat la golul de 2-2 şi roş-albii au ieşit din lupta pentru titlu.

În acelaşi an, în aprilie, CFR s-a impus cu 2-1 în Cupă şi din nou Dinamo pierdea în faţa ardelenilor.

Atunci a izbucnit un conflict între N'Doye şi Bratu, iar "Bratone" căruia i s-au alăturat Zicu, Cristea, Mărgăritescu şi Boştină şi Alexe au părăsit cantonamentul echipei cu un microbuz.

În 2008, la un joc CFR-Dinamo, 1-0, Bratu, s-a accidentat şi a stat un an departe de teren. Atacantul s-a refăcut, dar nu a mai evoluat la nivelul dinaintea accidentării.

CFR Cluj şi Dinamo îşi dispută diseară, de  la ora 21.00 (în direct la PRO TV), primul trofeu al acestui sezon: Supercupa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net