CFR CLUJ- STEAUA 0:0/ Un punct pentru un titlu

Ultima actualizare:

Pentru tehnicianul CFR-ului, Eugen Trică, a fost doar al treilea său meci ca antrenor în Liga I, primul împotriva Stelei, echipă la care a evoluat între anii 1998 şi 2003.

CFR Cluj a fost echipa mai insistentă în prima repriză, dorind să arate că încă mai merită respectul şi apelativul de campioană în exerciţiu a României. În schimb, Steaua s-a mulţumit să creeze panică doar pe contraatac.

Cea mai mare ocazie de gol au avut-o însă bucureştenii. În minutul 30, Rusescu a trimis spre poartă cu capul, după o centrare din corner a lui Bourceanu, iar Felgueiras a bâlbâit mingea pe care a respins-o după ce a intrat în poartă. Arbitrul Ovidiu Haţegan şi tuşierul Cristi Nica au considerat însă că balonul n-a trecut linia porţi şi au lăsat jocul să continue, comiţând o gravă eroare.

În doar un minut, Chiricheş şi Rusescu au ratat încă două mari ocazii de gol. Mai întîi fundaşul a şutat de la peste 30 de metri, iar mingea a trecut la câţiva centimetri de vinclul porţii clujenilor. Apoi, Rusescu a ratat incredibil trimiţând mingea ca la rugby, deşi se afla la şase metri de linia porţii.

Steaua a ieşit parcă obosită de la cabine şi CFR a fost echipa mai bună şi în a doua repriză. Şutul lui Hora a fost însă scos senzaţional de Tătăruşanu, de la rădăcina barei. Apoi, Maftei a trimis balonul cu capul în stâlpul din stânga stelistului, marcând cele mai importante ocazii de gol ale ardelenilor.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic. Steaua rămâne al optulea an la rând neînvinsă în meciurile cu CFR Cluj. Ultima victorie a feroviarilor în faţa trupei din Ghencea datează de la şase noiembrie 2005, când în Gruia a fost 1-0 pentru gazde. S-au scurs de atunci 16 partide de invincibilitate pentru Steaua.

Trupa lui Laurenţiu Reghecampf a jucat economicos, la rezultat şi a bifat al treilea egal consecutiv după cele cu Rapid şi Petrolul.

Cadu şi compania au ratat ieşirea în discotecă promisă de antrenorul Eugen Trică în cazul unei victorii cu Steaua. Totuşi, este de aşteptat ca majoritatea jucătorilor să meargă oricum.

Meme Stoica a făcut circ şi la oficială

Mihai Stoica a fost suspendat cinci luni pentru comportamentul său de la jocul Stelei din Giuleşti, dar tot nu s-a învăţat minte. Deşi a promis că-şi va revizui ieşirile, Stoica a făcut scandal şi la Cluj. La loja de la tribuna oficială, unde a fost exilat de pe bancă, Meme a intrat în conflict cu câţiva susţinători şi oficiali ai gazdelor, cu care şi-a schimbat câteva înjurături. Conflictul s-a aplanat la intervenţia stewarzilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net