Chipciu, pe post de talisman cu Ungaria

Ultima actualizare:

    Chipciu este unul dintre cei mai slabi stelişti din acest sezon, dar tot l-a convins pe Iordănescu să-l selecţionezeFoto: Mediafax
Chipciu este unul dintre cei mai slabi stelişti din acest sezon, dar tot l-a convins pe Iordănescu să-l selecţionezeFoto: Mediafax

Total ieşit din formă, Alex Chipciu continuă să se afle printre tricolori. Singura explicaţie e legată de selecţionerul Iordănescu, care crede că mijlocaşul Stelei aduce noroc în meciurile cu Ungaria din deplasare, aşa cum s-a întâmplat în martie 2013.

Dacă e un jucător care n-are ce căuta în acest moment în lotul de 25 cu care Anghel Iordănescu abordează meciurile cu Ungaria şi Grecia, acela e cu siguranţă Chipciu. Stelistul e într-o criză profundă care nu se mai termină, singura sa realizare notabilă din acest sezon fiind „dubla” cu Pandurii din urmă cu o lună şi jumătate. În rest, vedeta roş-albaştrilor s-a întrecut în ratări şi în bare, având mare parte din vină pentru dezastrul european al Stelei. Totuşi, într-un moment în care trebuia să spună „pas” la naţională, Alex Chipciu n-a pierdut contactul cu prima reprezentativă. Care să fie logica? Pe plan strict fotbalistic, doar Anghel Iordănescu ştie, în condiţiile în care cel mai valoros stelist, Nicuşor Stanciu, a fost lăsat acasă.

În schimb, selecţionerul are un alt motiv pentru care a apelat la Chipciu. Mai exact, superstiţios cum îl ştim, „Tata Puiu” şi-a adus aminte de ultimul meci Ungaria – România, disputat la Budapesta în martie 2013, în preliminariile Mondialului din Brazilia. Atunci, sub comanda lui Victor Piţurcă, Alex Chipciu a intrat pe teren în minutul 86, la scorul de 2-1 pentru maghiari, reuşind să egaleze în al doilea minut al prelungirilor. Practic, acela a rămas şi singurul gol al mijlocaşului de 26 de ani pentru România într-o partidă oficială (a mai dat două, dar în amicale). Aşadar, ne putem aştepta ca talismanul Chipciu să prindă chiar un post de titular vineri, în meciul de la Budapesta din preliminariile Euro 2016.

Superstiţii marca «Puiu»

Pantilimon e pe ultimul loc cu Sunderland în Anglia
Pantilimon e pe ultimul loc cu Sunderland în Anglia
  • Are mereu la el câteva iconiţe sfinţite pe care le pupă chiar şi în timpul meciurilor.
  • Autocarul naţionalei nu trebuie să dea cu spatele în ziua partidei.
  • Prezenţa femeilor în autocarul naţionalei e strict interzisă.
  • Pisicile negre trebuie să stea departe de echipele pe care le antrenează.

Cu ei atacăm Ungaria şi Grecia

Portari: Tătăruşanu (Fiorentina), Pantilimon (Sunderland), Lung jr. (Astra);

Fundaşi: Măţel (Dinamo Zagreb), Chiricheş (Napoli), Grigore (Al Sailiya), Moţi (Ludogoreţ), Goian (Asteras), Latovlevici (Genclerbirligi), Raţ (Rayo Vallecano), Filip (Dinamo), Papp (Steaua);

Mijlocaşi: Prepeliţă (Ludogoreţ), Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Sânmărtean (Al Ittihad), Torje (Osmanlispor), Maxim (VfB Stuttgart), Popa, Chipciu (ambii Steaua Bucureşti), Bumba (Hapoel);

Atacanţi: Andone (Cordoba), Keşeru (Ludogoreţ), Alibec, Budescu (ambii Astra).

Budescu, către Iordănescu: «Cine eşti, bă, şi ce vrei de la mine?!»

Iordănescu şi Budescu au stat unul lângă celălalt la conferinţa de presă de ieri, de la Mogoşoaia
Iordănescu şi Budescu au stat unul lângă celălalt la conferinţa de presă de ieri, de la Mogoşoaia

Anghel Iordănescu a vorbit deschis despre toate problemele echipei naţionale înaintea meciului cu Ungaria din preliminariile EURO 2016 şi nu a uitat să-i “înţepe” pe contestatari.

  • …despre partida de la Budapesta: “Nu mergem acolo să jucăm la ciupeală. Indiferent de situaţia prin care trece echipa vă promit că vom juca fotbal”. 
  • …despre accidentările din lot: “Avem trei jucători cu probleme de sănătătate, este vorba despre Chiricheş, Claudiu (n.r. - Claudiu Keşeru) şi Steliano Filip. Sperăm să depăşim aceste probleme”.
  • …despre Budescu, jucătorul Astrei despre care s-a spus că Iordănescu nu-l vrea în lot): “Dacă l-am chemat înseamnă că are calităţi, îmi place jocul său, dar nu înţeleg atitudinea sa. Am vorbit în iarnă cu Dani Coman, conducătorul Astrei, şi mi-a promis că-l va schimba. Am vorbit şi eu cu el atunci după care la câtva timp l-am sunat să-i urez La mulţi ani! M-a luat tare: «Cine eşti, bă, şi ce vrei de la mine?!»…să zicem că nu ştia cu cine vorbeşte, i-am spus doar că-l aştept să joace fotbal”.
  • ...despre selecţionarea lui Alibec: „Hai să debuteze, să vedem. După meciul cu Petrolul a fost cam «targă», dar a fost obosit. A avut şi o accidentare. Bine, şi eu am fost «targă» la un meci al naţionalei, aşa că-l înţeleg”.
  • …despre lăsarea acasă a lui Marica: “De ce să-l sun acum? Am vorbit cu el în repetate rânduri, nu am nimic cu el, dar trebuie să înţeleagă că e greu să fii selecţionat când nu ai jucat opt luni, când vii după o accidentare şi evoluezi doar şase minute în campionat”.
  • …despre problemele de selecţie: “Locul şapte în clasamentul FIFA nu reflectă realitatea fotbalului nostru. Avem echipe în insolvenţă, jucători neplătiţi cu lunile, iar stranierii au o situaţie delicată la cluburile lor. Înaintea aveam jucători titulari la echipe mari, acum avem rezerve la echipe mici. 
  • …despre Rednic, antrenorul dinamovist contestând selecţia: Să-i naturalizeze pe cei doi negri de la Dinamo (n.r. Gnohere şi Essombe) şi-i promit că iau unul dintre ei. Pe cine? Pe cel pe care-l pupa după ce dădea goluri!”

Pantilimon, cel mai bun din Anglia

Selecţionerul are mereu iconiţele la el
Selecţionerul are mereu iconiţele la el

“Tricolorii” vor fi blindaţi în faţa Ungariei de către goalkeeperul lui Sunderland, Iordănescu fiind mulţumit că românul e portarul numărul unu al acestui început de sezon în Albion.

Englezii au publicat o statistică privind evoluţia portarilor din Premier League. Deşi echipa sa, Sunderland, e pe ultimul loc, Costel Pantilimon a avut cele mai multe intervenţii reuşite, 15, devasând oameni ca Cech sau Hart.

“Panti” va fi titular în meciul de vineri cu maghiarii din preliminariile EURO 2016. Alegerea selecţionerului se bazează pe evoluţiile constante ale românului, iar statistica după primele patru etape din campionatul englez e îmbucurătoare. Jucătorul de 28 de ani a avut 15 parade, opt dintre ele fiind bifate în a treia rundă, în partida cu Swansea. El a depăşit “nume grele” în acest top, Cech, Romero sau Hart, iar locul doi, conform statisticii, le-a revenit lui Howard şi Krul, ambii cu câte 14 reuşite. “E o mare rivalitate între cele două echipe, dar noi suntem jucători profesionişti şi mergem acolo să câştigăm. Nu ne sperie atmosfera de la Budapesta”, a spus Pantilimon, care a adoptat o pereche de ochelari de vedere, iar la încheietura mâinii stângi a asortat brăţări talisman.

Ciprian Tătăruşanu a încasat golul etapei

Ciprian Tătăruşanu, goalkeeperul Fiorentinei, a primit în meciul cu FC Torino trei goluri, 3-1 scor final. “Tătă” a avut un reflex excelent în prima repriză, dar apoi a avut câteva ezitări, a ieşit neinsiprat dintre buturi, iar Baselli l-a învins cu un şut de la 25 de metri, torinezul semnând unul dintre cele mai frumoase goluri ale etapei din Italia. Portarul a ajuns aseară târziu în catonamentul de la Mogoşoaia şi cel mai probabil va fi doar rezervă contra Ungariei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net