Claude Makelele: «Ce petreceri trăgeam cu Mutu la Chelsea!»

Ultima actualizare:

    Mutu şi Makelele, pe vremea când erau coechipieri la ChelseaFoto: AFP
Mutu şi Makelele, pe vremea când erau coechipieri la ChelseaFoto: AFP

Marţi a început un nou sezon de Liga Campionilor, care se va încheia pe 3 iunie 2017. Până atunci, mult râvnitul trofeu se va plimba prin Europa, iar drumul a început în România.

Francezul Claude Makelele a scris istorie la Real Madrid, Chelsea şi PSG. Cu spaniolii a pus mâna pe trofeu în 2002, în celebra finală de la Glasgow, când Zidane a marcat un gol inuman în poarta lui Leverkusen. Conexiunile sale cu românii au început după transferul la Chelsea. Makelele a făcut parte alături de Mutu din primul lot de jucători adus de Abramovic, în vara lui 2003. Fostul mijlocaş s-a împrietenit repede cu „Briliantul”, iar poveştile cu piteşteanul sunt spumoase.

„Era cel mai amuzant jucător din vestiar. Nu putea să stea serios. Te făcea să râzi din orice. Şi în teren şi în afara lui te captiva. A fost însă şi un jucător fantastic, cu calităţi extraordinare. Dacă rămânea la Chelsea putea ajunge unul dintre cei mai mari marcatori din istoria Premier League. Când am auzit că pleacă am fost foarte trist”, ne-a declarat în exclusivitate Makelele.

Provocat de „Click!”, acesta a rememorat şi câteva din activităţile care îi plăceau „Briliantului”. „Adrian era foarte petrecăreţ. Îmi aduc aminte ce frumos a fost într-o toamnă când ne-a adus la Bucureşti pe mine, Melchiot, Babayaro şi Hasselbaink. Am fost la o gală de fotbal, iar apoi într-un club foarte tare. Am ieşit şi la restaurant. Atâta carne ca la voi n-am mai mâncat decât în Italia”, ne-a dezvăluit dublul campion al Spaniei cu Real Madrid.

E născut în Congo

S-a născut în Congo, dar a emigrat de mic în Franţa. La seniori a debutat la Nantes, în 1991, iar apoi a jucat pentru Marseille, Celta Vigo, Real Madrid, Chelsea şi PSG. E campion al Franţei cu Nantes, dublu campion al Spaniei cu trupa blanco şi dublu campion al Angliei cu londonezii. În tricoul Realului a câştigat şi Liga Campionilor, iar cu naţionala Franţei e finalist de Campionat Mondial, în Germania, 2006.

Poze cu trofeul Ligii în piaţă şi la mall

Banca oficială a Ligii Campionilor şi iniţiatoarea periplului prin Europa al trofeului Ligii Campionilor, pune cupa în original la dispoziţia bucureştenilor pentru două zile. Caravana  iniţiată de UniCredit Bank, va campa azi, între orele 10.00 şi 22.00, în Piaţa George Enescu, iar mâine, între orele 11.00 şi 22.00, la Băneasa Shopping City. Orice doritor îşi poate face o fotografie cu trofeul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net