Contestați de fani, patronii lui Arsenal și Manchester United au avut reacții diferite privind vânzarea celor două cluburi

Ultima actualizare:

    Gabriel Martinelli și Bruno Fernandes își dispută balonulFoto: Guliver / GettyImages
Gabriel Martinelli și Bruno Fernandes își dispută balonulFoto: Guliver / GettyImages

Așa cum s-a întâmplat și în Liga Campionilor, și în ediția din acest an a Ligii Europa lupta se dă între echipele din Anglia și cele de pe Continent. Programate joi, de la 22.00, semifinalele Manchester United - AS Roma și Villarreal - Arsenal Londra se anunță extrem de echilibrate.

Implicate în scandalul lansării Super Ligii Europene (ESL), cele două cluburi engleze s-au trezit cu opoziția fanilor, care i-au contestat inclusiv pe patronii grupărilor. Așa se explică apariția unor știri privind o posibilă plecare a celor care le finanțează acum. „Daily Mirror” a anunțat că frații Joel și Avram Glazer, proprietarii americani ai lui Manchester United, sunt dispuși să vândă clubul pentru 4 miliarde de lire sterline (circa 4,6 miliarde de euro). Iar reacția lor survine după ce unii suporteri au cerut ca americanii să părăsească gruparea. Și aceasta deși Joel Glazer și-a exprimat scuzele față de fani pentru implicarea în ESL. E de spus că familia Glazer a cumpărat pe Manchester United în 2005, pentru 790 milioane de lire sterline (circa 1,1 miliarde de euro la acea vreme).   În același timp, United a anunțat ieri că Marc Jurado (17 ani) a semnat primul său contract profesionist. Mare speranță a  fotbalului spaniol, acesta a venit de la Barcelona în vara trecută. El a avut evoluții foarte bune în primul an în Premier League U18. 

Patronii lui Arsenal spun că acest club nu e de vânzare

Calificată în semifinale după ce a trecut lejer de Slavia Praga, Arsenal nu traversează o perioadă foarte bună, echipa ocupând locul 10 în Premier League. Tocmai de aceea „tunarii” își doresc să câștige Liga Europa și astfel să prindă un loc în ediția viitoare a Ligii Campionilor. În acest context, a apărut știrea că Arsenal urmează a fi scoasă la vânzare... Lucru negat imediat de proprietarii clubului londonez. Potrivit BBC, Stan Kroenke şi Josh Kroenke au declarat că rămân "sută la sută angajaţi" faţă de gruparea din Premier League şi că "nu vând nicio acţiune". "Nu am primit nicio ofertă şi nu vom studia nicio ofertă. Ambiţia noastră pentru Arsenal rămâne aceea de a concura pentru a câştiga cele mai mari trofee din fotbal şi accentul nostru va fi pus în continuare pe îmbunătăţirea competitivităţii noastre pe teren, pentru a realiza acest lucru", au arătat ei. Acest anunţ n-a fost, totuși, întâmplător. El a fost făcut și după ce miliardarul suedez Daniel Ek, fondatorul Spotify, a anunţat, săptămâna trecută, că este dispus să cumpere clubul Arsenal Londra, dacă actualul proprietar îl scoate la vânzare. "Ţin cu Arsenal de când mă ştiu. Dacă Kroenke Sport Enterprises ar dori să vândă clubul Arsenal, aş fi fericit să mă implic", a scris Ek pe Twitter. Prezent în acţionariatul "tunarilor" din 2007, omul de afaceri american Stan Kroenke (73 de ani) este criticat de mult timp de suporteri pentru eşecul clubului de a cuceri trofee de la sosirea sa.

Nici adversara lui Arsenal nu este prea bine plasată în clasamentul LaLiga. Villarreal ocupă locul 7 în clasament, cu 49 de puncte, la unul în urma lui Betis Sevilla și la 3 față de Real Sociedad. Cum nici ei nu sunt siguri de participarea în ediția viitoare a cupelor europene, și ibericii trag tare în Liga Europa. Totodată, ei se gândesc și la viitorul an competițional, fiind pe punctul de a-l convinge pe apărătorul algerian Aissa Mandi să vină de la Betis Sevilla. Potrivit „As”, acesta ar fi tentat să joace într-o zonă alături de Raul Albiol și Paul Torres.  Semifinalele Ligii Europa sunt transmise de Digi, Look și Telekom. 

Liga EuropaSemifinaleJoi, 29 aprilie, ora 22.00Manchester United - AS RomaVillarreal - Arsenal LondraReturul e programat în 6 mai

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net