Cristi Bălgrădean, tatuaj la omul lui Niculae

Ultima actualizare:

    Cristi Bălgrădean
Cristi Bălgrădean

Revelaţia din poarta „câinilor” îi datorează performanţele din acest sezon Divinităţii. Goalkeeperul de 23 de ani, venit ca un necunoscut în „Ştefan cel Mare”, a pus umărul la parcursul deosebit al roş-albilor, în campionat, unde, alături de Rapid, Dinamo are cea mai bună apărare, cu cinci goluri primite.

Cristi Bălgrădean şi-a exprimat credinţa în Dumnezeu, pe propriile braţe, cele care parează şuturile adversarilor, încă de când juca la Arad, la UTA.

Portarul şi-a desenat două mâini împreunate care se roagă şi chipul unui înger, care, de asemenea, inspiră rostirea unei rugăciuni.

Problema lui Bălgrădean este că unul dintre desene nu a fost finalizat. Jucătorul lui Dinamo a dat vina pe programul încărcat.

simeon stalpnicul png

Totuşi, în Bucureşti, Cristi s-a interesat la cine ar putea să-şi ducă la bun sfârşit operele de pe braţe. Salvarea a venit de la Marius Niculae.

„Săgeată" a fost patronul unui salon de tatuaje, pe care l-a vândut în urmă cu aproape doi ani, dar atacantul de 30 de ani a păstrat relaţiile în lumea specialiştilor din această artă.

Astfel, Niculae i-a recomandat lui Bălgrădean un tip priceput în desenele pe corp, la care goalkeeperul va apela în cel mai scurt timp.

A prins şi naţionala

De când şi-a făcut pe braţe operele cu tentă religioasă, portarul dinamovist a prins şi echipa naţională.

Bălgrădean a devenit, totuşi, abia a patra opţiune pe lista lui Piţurcă, în spatele lui Tătăruşanu, Pantilimon şi Silviu Lung jr. Cristi a prins doar câteva antrenamente alături de tricolori, fără să intre vreun minut pe teren.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net