Dan Petrescu s-a dus în China ca să fie concediat

Ultima actualizare:

    Dan Petrescu  a avut o surpriză  la revenirea  în Chinafoto: Guliver / Getty images
Dan Petrescu a avut o surpriză la revenirea în Chinafoto: Guliver / Getty images

„Bursucul” a confundat Asia comunistă cu libertinajele permise în Liga I şi a plătit scump. Patronii lui Jiangsu Suning n-au fost prea mulţumiţi de declaraţiile românului şi sunt pe cale să-l demită.

Criticile or fi ele constructive, dar nu în China, iar Dan Petrescu a fluierat în biserică. A spus că şefii lui au făcut nişte transferuri proaste, peste capul lui, iar aceştia s-au supărat rău. Nu i-au permis tehnicianului să-i certe după ce au cheltuit nu mai puţin de 100 de milioane de euro pentru aducerile lui Teixeira şi Ramires şi i-au transmis că, dacă tot nu-i place, e mai bine să plece.

În locul lui Dan Petrescu, patronii lui Jiangsu vor să-l aducă pe portughezul Rui Vitoria, în acest moment sub contract cu liderul din Liga Sagres, Benfica Lisabona. Astfel, ajuns abia luni în China, Petrescu e tentat să nici nu mai despacheteze, din moment ce e o chestiune de timp până la rezilierea contractului. Tupeul „Bursucului” a surprins oricum foarte mult, mai ales că asiaticii au luat în calcul demiterea lui încă din finalul sezonului trecut, dar câştigarea Cupei i-a mai lăsat atunci ceva timp.

„Echipele din China tot investesc. Este foarte mult, peste ce m-aş fi aşteptat vreodată. Mi se par sume exagerate, nu ştiu dacă merită aceşti bani. Cu aceşti bani, clubul nostru putea să cumpere vreo 10 jucători, dar dacă aşa au vrut ei, aşa au gândit ei şi le-a plăcut, e OK”, a fost afirmaţia care l-a distrus pe Petrescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
USA Bosnia si Hertegovina, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, capitanul nationalei din Anglia (EPA) jpg
Kylian Mbappe la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Radu Marginean (Sportpictures) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image