Dennis Man va avea nevoie de cel puțin 20 de zile pentru recuperare

Dennis Man va avea nevoie de cel puțin 20 de zile pentru recuperare

Ultima actualizare:

    Dennis ManFoto: Guliver / GettyImages
Dennis ManFoto: Guliver / GettyImages

Component al echipei Parma, Dennis Man (22 de ani) riscă să nu mai poată evolua în acest campionat. Accidentat în partida de sâmbăta trecută, cu Crotone (3-4), internaționalul român a fost supus unui examen medical, iar recuperarea sa va dura aproape trei săptămâni.

Parma a anunțat într-un comunicat: "Dennis Man a fost supus testelor medicale care au dezvăluit o leziune musculară de grad înalt la coapsa stângă. Jucătorul a început deja terapiile adecvate”. Potrivit presei italiene, pe baza acestui diagnostic, există un risc serios ca sezonul să se fi încheiat deja pentru jucătorul român, deoarece timpul de recuperare este estimat la peste 20 de zile.Man s-a accidentat în meciul pierdut (3-4) de Parma, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Crotone, în a 33-a etapă a campionatului Italiei. Românul a acuzat dureri la piciorul stâng, iar medicii i-au acordat primul ajutor pe teren. Apoi s-a cerut schimbarea românului, pentru a nu risca ceva mai grav. Dennis Man a ieșit șchiopătând, fiind înlocuit cu mijlocașul Gervinho în minutul 20.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Leo Messi (EPA) jpg
Rapid Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
catalin cirjan si evelyn jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
image