Derby cu garda jos! Dinamo - FCSB se joacă fără fundaşi
Pentru meciul Dinamo – FCSB de duminică, ambii antrenori sunt nevoiţi să facă improvizaţii în defensivă.
Mircea Rednic şi Nicolae Dică se confruntă cu probleme uriaşe în alcătuirea echipelor. Din cauza accidentărilor şi a suspendărilor, fundaşii apţi din ambele tabere se pot număra pe degetele unei singure mâini.
Se anunţă goluri multe pe „Arena Naţională” duminică seară, în derby-ul de tradiţie al fotbalului românesc. Motivul e legat de faptul că atât Dinamo cât şi FCSB vor alinia apărări improvizate, cu puţini jucători obişnuiţi să evolueze în defensivă. Pe de-o parte, „revoluţia” începută de Mircea Rednic în tabăra dinamovistă a lăsat urme adânci. Străinii Delorge şi Mezague au fost daţi afară, iar alţi fundaşi de meserie precum Corbu, Popovici, Ciobotariu şi Grigore sunt şi ei pe lista neagră a „Puriului”. Ca stoperi, Rednic are doar două soluţii viabile, pe Katsikas şi Mihai Popescu, în timp ce flancurile par total descoperite. Pe dreapta, ar putea apărea mijlocaşi reprofilaţi (Hanca sau Sorescu), în timp ce pe stânga nu se întrevede nici o soluţie cu care antrenorul lui Dinamo să fie complet mulţumit. Pentru această poziţie, Rednic l-a transferat în această săptămână pe Aliji, dar e greu de crezut că albanezul va fi aruncat în luptă atât de repede, într-un derby cu FCSB.
De cealaltă parte, la roş-albaştrii, Nicolae Dică e şi el într-o postură delicată. „Am doar un fundaş de bază, pe Benzar”, e declaraţia antrenorului care le dă fiori fanilor FCSB. Într-adevăr, fostul jucător al Viitorului e singurul apărător sută la sută apt. În centru, Bălaşa e accidentat, iar Planic e şi el lovit, având 60% şanse să apară pe teren, aşa cum a recunoscut chiar Dică. Nici improvizaţia Junior Morais nu mai e de actualitate, brazilianul fiind suspendat, la fel ca Mihai Roman, mijlocaşul care a acoperit în ultimele meciuri flancul stâng al apărării. În aceste condiţii, cum Momcilovic şi Alexandru Stan sunt pe ultima sută de metri cu recuperarea, nu-i exclus ca unul dintre aceştia să fie forţat în derby-ul cu Dinamo. La capitolul fundaşi centrali, Nicolae Dică aşteaptă clarificarea situaţiei lui Planic pentru a decide cine va fi perechea lui Filip, o altă improvizaţie. Dacă sârbul nu va fi recuperat, atunci mijlocaşul Nedelcu va fi retras în defensivă.