Dinamo a evitat la mustaţă o ruşine în faţa echipei a doua. A arbitrat un angajat al clubului
Şaisprezecimile Cupei României au oferit în acest an o situaţie jenantă, care putea fi însă evitată de FRF.
Din cauza unei hibe în regulament, Dinamo a picat cu Dinamo II, iar partida se anunţa un simplu antrenament pentru băieţii lui Ioan Andone. N-a fost însă cazul, trupa lui Diniţă jucând la capacitate maximă şi punând mari probleme primei echipe. A fost 0-0 la pauză, Dinamo a deschis scorul abia în minutul 55, printr-un autogol al lui Groza, Tîrcoveanu a egalat pentru satelit, iar Patrick Petre a evitat ruşinea intrării în prelungiri, în minutul 79.
”A fost foarte ciudat, mai ales dacă ținem cont să suntem zi de zi împreună la antrenamente. A fost ciudat, pentru că la începutul meciului, nu știam sigur, e roșu sau alb echipamentul nostru? Noi am intrat pe teren cu gândul de a ne face meseria cât mai bine, să respectăm fotbalul, pentru că nu ne puteam gândi să ne depășim adversarii sau să luptăm să fim mult peste ei. Până la urmă, erau colegii noștri. Acum câteva zile chiar am avut meci alături de ei și mi-a plăcut atunci atitudinea lor, la fel ca și acum. Noi am intrat puțin mai relaxați, pentru că totuși eram prima echipă, dar tot ce contează este că ne-am calificat. Îi felicit pe cei de la Dinamo 2 pentru că au făcut un meci foarte bun. Din punct de vedere al atitudinii și al concentrării, cred că au fost puțin peste noi. Au demonstrat în acest meci că oricare dintre ei poate face pasul la prima echipă”, a spus Cobrea, al treilea portar al "câinilor".
Partida din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” a fost arbitrată la centru de către Horia Gabriel Mladinovic, un angajat al clubului Dinamo, asta pentru ca nimic surprinzător să nu se poată întâmpla.