Dinamo a reintrat pe ”ulița cehă” după 13 luni

Ultima actualizare:

    Dusan UhrinFOTO: Sportpictures.eu
Dusan UhrinFOTO: Sportpictures.eu

Dinamo are un nou antrenor începând de ieri. Al patrulea de la începutul acestui campionat, cel mai slab din istoria ”câinilor”. Cehul Dușan Uhrin Jr. a acceptat să revină pe banca bucureștenilor și să-l înlocuiască pe Gigi Mulțescu.

Mulțescu și-a anunțat demisia după înfrângerea de marți, din prima manșă a semifinalei Cupei României, cu Astra, scor 0-1. Pentru Dușan Uhrin (53 de ani) este de fapt o revenire după 13 luni la Dinamo. În martie 2020 părăsea echipa după trei eșecuri consecutive și mărturisea, apoi, pentru ”Gazeta Sporturilor”, că a plecat pentru că ”nu pot accepta trădările! Fiindcă așa m-am simțit. Nu știu cine naiba anunța tot ceea ce făceam în vestiar! Dacă făceam o schemă sau vorbeam ceva, apărea la tine, la altul, apărea undeva în media, știau și fanii, știa toată lumea! În câteva minute, într-o oră, toți știau ce am vorbit acolo unde trebuie să fie intimitate”, a spus el. Acum, probabil că are impresia că problemele s-au rezolvat, astfel că a decis să semneze cu fanii-acționari până la finalul sezonului, în speranța că va putea salva pe Dinamo de la prima retrogradare din istorie.

În ceea ce-l privește pe Gigi Mulțescu, veteranul antrenor de 69 de ani a anunțat după meciul pierdut cu Astra că demisionează. ”Eu am vrut să demisionez de meciul trecut, puteam să o fac de meciul trecut, dar era partida asta la câteva zile şi nu aveam dreptul să provoc valuri, avea nevoie echipa de linişte şi atunci mi-am retras demisia. E un cumul de factori, important este că mă opresc aici. Regret că nu am făcut ce aşteptau suporterii şi toată suflarea dinamovistă. Îmi pare rău şi îmi cer scuze că nu am putut să fac mai mult, dar asta a fost maximum din ce puteam. Nici eu nu am fost foarte bine ajutat”, a declarat Mulţescu.

Aseară, după închiderea ediției, a avut loc meciul Universitatea Craiova – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din prima manșă a semifinalelor Cupei României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net