Dinamo, “ucisă” de Fortes “Derulo”. Urmează ironicii de la FCSB?

Ultima actualizare:

    “Câinii” au pierdut primul meci al sezonului, 2-3 la Mediaş, iar golul decisiv le-a fost marcat de un portughez ironizat de FCSB-işti pentru înfăţişarea sa, dar destul de eficient până acumFoto: Click!
“Câinii” au pierdut primul meci al sezonului, 2-3 la Mediaş, iar golul decisiv le-a fost marcat de un portughez ironizat de FCSB-işti pentru înfăţişarea sa, dar destul de eficient până acumFoto: Click!

Etapa a treia a sezonului din Liga 1 a oferit un nou meci entuziasmant şi tot cu Dinamo implicată, ca şi săptămâna trecută. De această dată oamenii lui Florin Bratu n-au mai scos nimic şi au bifat o înfrângere spectaculoasă. Iar ea a fost administrată de un jucător care începe să dea culoare campionatului din toate punctele de vedere, chiar dacă unii l-au luat la mişto.

Carlos Fortes a fost adus de Gaz Metan Mediaş din liga a treia portugheză, de la Vizela, şi părea o ţeapă de genul cărora am văzut o droaie în fotbalul românesc. Grăsuţ bine, cam în genul lui Gnohere în momentul venirii sale în Liga 1, atacantul de 23 de ani nu a primit şanse prea mari să reuşească sub comanda lui Mihai Teja. Totuşi, Fortes a fost aruncat în luptă şi a marcat în fiecare dintre cele trei partide ale Gazului din această stagiune. Cu Chiajna a înscris un euro-gol în prelungirile partidei şi a adus victoria cu 2-1 a ardelenilor.


    Aşa arată Jason Derulo, cântăreţul cu care l-a comparat Mihai Stoica pe Fortesfoto: EPA
Aşa arată Jason Derulo, cântăreţul cu care l-a comparat Mihai Stoica pe Fortesfoto: EPA

La Voluntari a salvat punctul cu care medieşenii s-au întors acasă, iar cu Dinamo a marcat cu şut din afara careului, la scorul de 2-2, aducând alte trei puncte mari sibienilor, care sunt lideri în acest moment. N-a durat mult până când fotbalistul a fost oferit de reporteri drept soluţie pentru criza din atacul FCSB-ului, doar că spiritualul Mihai Stoica, directorul sportiv al roş-albaştrilor, a găsit de cuviinţă să-l ia la mişto pe Fortes. S-a folosit de stilul jamaican în care se poartă atacantul Mediaşului şi l-a comparat pe acesta cu Jason Derulo, un celebru cântăreţ american de hip hop. Totuşi, ardelenii nu cred că asta înseamnă neapărat că bucureştenii nu-l doresc pe portughez, mai ales că cheia nu e niciodată la MM, ci la patron. 

Duminică se joacă FCSB – Gaz Metan

“Acum urmează săptămâna cu ofertele FCSB-ului, că ei sunt supersițioși. A fost Andrei Cristea, iar acum trec la Gaz Metan. Dar Fortes dă răspunsul pe teren. Sper să-l dea și duminică tot pe teren”, a spus Cristi Pustai, directorul tehnic al Mediaşului, anticipând un nou episod din tactica lui Gigi Becali de a oferta cel mai bun jucător de la următoarea adversară. Poate că managerului de la FCSB i s-a părut bună de tot gluma, dar ea nu era oportună din două motive. Primul e legat de bun simţ, destul de irelevant însă la vicecampioană, iar a doua pentru că urmează duelul direct şi ce mai poţi să spui duminică dacă “Derulo” Fortes marchează şi te învinge Gaz Metan?

Nistor e sigur că ajung la Digi Show

Dinamo a pierdut la Mediaş nu doar pe realizările gazdelor, ci mai ales pe gafele de casacadorii râsului făcute de jucătorii ei, în frunte cu autogolul lui Popescu din minutul 56. “Din păcate în două meciuri am primit șase goluri. La o echipă ca Dinamo nu se poate să luăm 6 goluri. O să ajungem la Digi Show după autogolul ăsta. Ni se transmite tot la antrenament. Pasăm, marcăm, driblăm, dar când vine meciul ne pierdem marcajul, facem greșeli copilărești. Poate unii jucători sunt de antrenament și nu de joc”, a declarat căpitanul “câinilor”, Dan Nistor, care nu şi-a menajat deloc colegii.


    Dan Nistor a pus tunurile pe jucătorii lui DinamoFoto Click!
Dan Nistor a pus tunurile pe jucătorii lui DinamoFoto Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net