Dinu i-a răspuns lui Negoiţă: «La problemele pe care le are cu limba română parcă are un pic de coerenţă în răutate»
Ameninţat de Ionuţ Negoiţă că va fii demis de la Dinamo, Cornel Dinu nu s-a lăsat intimidat şi a dat de înţeles că acţionarul a ţinut un discurs înaintea derby-ului care a demoralizat echipa.
"Nu mă mai surprinde nimic, nici nu aveam mari pretenţii la domnul Negoiţă. De declaraţii oneste pur fotbalistice, de analiză şi sinceritate pur fotbalistice. E de apreciat că a intervenit într-un moment delicat în care a păstrat în viaţă clubul Dinamo, societatea Dinamo 1948, dar mă înspăimântă faptul că nu înţelege că numai recunoscându-şi slăbiciunile incontestabile ai şanse să devii mai bun şi în niciun caz considerându-te spionat sau prejudiciat de oameni care nu au făcut altceva decât să recunoască realitatea spusă de toţi oamenii de fotbal: Steaua e mai bună decât Dinamo. Mă sperie că se spune că cele mai bune intenţii sunt pietruite cu pietrele iadului, dar să mă acuzi pe mine că sunt stelist e deja foarte mult. Redresarea vine de la recunoaşterea adevărului, dar îţi trebuie capacitate pentru aşa ceva. Domnul Negoiţă are certitudini. Ajunge să spună în limba română că 'am cumpărat casa de la bilete' sau este 'foarte evident'. La problemele pe care le are cu limba română parcă are un pic de coerenţă în răutate. Fericiţi cei ce se pot minţi singuri", a spus Cornel Dinu pentru ProSport.
"Este cazul lui şi scuza o are ignoranţă justificată fotbalistică. Însă cel mai periculos este că face parte din marea categorie a anumitor conducători din fotbalului românesc, care nu îşi pun întrebarea dacă nu ştiu să conducă un fenomen, pentru ei, fotbalul este doar o imagine pentru câştiguri în alte domenii. Au o ambiţie bolnavă, desuetă, fiind mânaţi mai mult de următorul slogan: 'nu mă întreb dacă ştiu să conduc, conduc cum ştiu eu'. Şi acest lucru se vede. Faţă de declaraţia de îmbărbătare pe care am făcut-o la Săftica, cu o săptămână înainte, înaintea meciului cu Ceahlăul, a avut loc o întâlnire cu o partea a societăţii RIN, una în care cel care le-a vorbit i-a darâmat pe jucători cu ameninţări de genul vin alţii, avem 30 de jucători. Acest lucru este nepermis şi a distrus de atunci auspiciile meciului cu Steaua. Trebuie să trăim barbaria instinctuală a celor care vor să conducă cu orice preţ. E mult mai greu decât în perioada ceuşistă în care ajungeau în funcţie de conducere doar cei care aveau valoare, fără să mai conteze dosarul de cadre, ci competenţă profesională pură", a mai precizat Cornel Dinu.