Doi anonimi au speriat Liga I

Ultima actualizare:

    Fost jucător în liga a şaptea din Brazilia, Boldrin a făcut meciul vieţii contra Stelei. Liviu Băjenaru a marcat la primul meci pentru Gaz Metan, ajutându-şi indirect fosta echipă, Steaua
Fost jucător în liga a şaptea din Brazilia, Boldrin a făcut meciul vieţii contra Stelei. Liviu Băjenaru a marcat la primul meci pentru Gaz Metan, ajutându-şi indirect fosta echipă, Steaua

Dacă cineva ne-ar fi spus că nici Târgu-Mureş, nici Steaua nu vor reuşi să câştige în aceeaşi zi în faţa a două candidate la retrogradare, am fi spus că respectivul e nebun. Aşa s-a întâmplat însă, şi totul din cauza unuia care se lăsase de fotbal anul trecut şi a unui brazilian amator. Click! vă spune cine sunt cei doi stângaci care au lovit drept la ţintă.

Fotbalul este un sport atât de frumos, tocmai pentru că este atât de imprevizibil. Iar în campionatul nostru te poţi plânge de orice, dar nu că te plictiseşti. Gaz Metan Mediaş – ASA Târgu-Mureş a fost prima confruntare titlu versus retrogradare, de duminică. Meciul se anunţa echilibrat, dar cu absenţe de marcă în echipă, oaspeţii se mulţumeau şi cu un egal, chiar dacă ar fi preferat să ţină acest glonţ pentru mai târziu. Ioan Balaur a efectuat însă la pauză una dintre cele mai inspirate schimbări de când antrenează el în Liga I, introducându-l pe Liviu Băjenaru în locul lui Elton. Numele celui intrat a rezonat probabil multora în ureche, dar puţini au ştiut de unde să-l ia. În minutul 90, mijlocaşul de 32 de ani şi-a fixat mingea pe piciorul stâng şi a catapultat-o în poarta lui Stăncioiu. Bucurie la Mediaş şi pe Arena Naţională, unde steliştii erau la încălzire, şi tristeţe la Târgu-Mureş. 

Ambii au fost «inventaţi» de Marius Şumudică

După meci, o simplă căutare pe internet ni-l readuce la cunoştinţă pe Băjenaru. Acesta este nimeni altul decât jucătorul inventat de Marius Şumudică la Gloria Bistriţa şi pe care Gigi Becali a plătit 750.000 de euro în 2011. Jucătorul a fost însă rapid dat afară din Ghencea şi a ajuns pe la Astra, Oţelul şi Chiajna. 

Din septembrie 2014, Băjenaru n-a mai jucat nicăieri şi a fost la un pas să se retragă, dar Gaz Metan i-a mai dat o şansă. A confirmat-o duminică seara, când şi-a meritat cu întârziere şi banii plătiţi de Becali. Două ore mai târziu, Stea-ua avea să-şi întâlnească şi ea “coşmarul”. Fernando Boldrin, 26 de ani, a bifat 29 de meciuri din 31 pentru Chiajna în acest sezon, dar cu toate acestea a rămas un necunoscut în Liga I. Până duminică seara, când a ieşit la rampă tocmai împotriva roş-albaştrilor. Dubla lui din faze fixe, penalty şi lovitură liberă de la 18 metri, a făcut pe toată lumea să se întrebe de unde a venit acest brazilian interesant. Ei bine, talentatul Boldrin a fost adus la Chiajna vara trecută, de acelaşi Marius Şumudică, de la Velo Clube-SP, din ţara sa natală. Nu vă faceţi griji, nici noi n-am auzit de acest club, în principal pentru că este unul de amatori, care activează în Paulista A1, Liga a VII-a, din campionatul statal Sao Paulo. Performanţele celor doi sunt de aplaudat, dar demonstrează o dată în plus diferenţa mică de valoare, dacă există una, între echipele de la retrogradare şi cele care se bat la titlu în România.

Cojocaru e «lemn» faţă de Arlauskis

simeon stalpnicul png

Lituanianul s-a accidentat în faţa Chiajnei, iar poarta Stelei a trebuit să fie apărată de tânărul Valentin Cojocaru. Prestaţia acestuia a arătat însă de ce nu e chiar atât de promovat şi de ce se caută disperat portar după plecarea lui Arlauskis. Cojocaru a fost tot timpul ezitant, iar la golul doi al Concordiei şi-a pus prost zidul şi a fost învins prea uşor de Boldrin. Asta i-a adus critici dure, inclusiv din partea lui Helmuth Duckadam. A fost la un pas să se remarce însă la penalty, pe care i-l apărase lui Florea, dar s-a repetat, şi în faţa lui Boldrin n-a mai avut nici o şansă.

Programul celor două echipe în ultimele trei etape:

  • ASA Târgu-Mureş: Petrolul (a), Astra (d), Oţelul (a)
  • Steaua: Braşov (d), Botoşani (a), Iaşi (d)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net