Dorinel Munteanu a refuzat Petrolul

Dorinel Munteanu a refuzat Petrolul

Ultima actualizare:

    Fostul internaţional, Dorinel Munteanu, e pe cale să antreneze din nou în România după trei ani de absenţăFoto: Click!
Fostul internaţional, Dorinel Munteanu, e pe cale să antreneze din nou în România după trei ani de absenţăFoto: Click!

Antrenorul Petrolului, Constantin Schumacher, şi-a dat demisia de pe banca tehnică după cinci înfrângeri consecutive, iar conducătorii au vrut să-l instaleze pe Dorinel Munteanu ca antrenor, dar acesta nu a vrut să preia o echipă ce aproape sigur va retrograda în liga a doua.

"Le mulțumesc foarte mult că s-au gândit la mine, dar a trebuit să refuz Petrolul! Îmi pare rău, dar timpul era prea scurt până la finalul sezonului, iar situația e prea critică la echipă. Din păcate diferența de puncte e mare, Petrolul are doar patru puncte, perioada e prea scurtă pentru a putea fi făcut ceva. Chiar îmi pare rău că nu pot veni acum la Ploiești, un club cu tradiție, un club important din România, cu o galerie formidabilă și suporteri minunați! Poate cu altă ocazie vom avea șansa să lucrăm împreună!", a declarat Dorinel Munteanu pentru Dolce Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
David Popovici (EPA) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain Aston Villa FC (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo si Georgina jpg
David Popovici (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu si Adrian Ilie (EPA) jpg
David Popovici (EPA) jpg
Sir Alex Ferguson si Jose Mourinho (EPA) jpg
image
image