Douăsprezece cluburi vor să lanseze Superliga Europeană, UEFA reacţionează dur

Ultima actualizare:

    UEFAFoto: EPA-EFE
UEFAFoto: EPA-EFE

Douăsprezece cluburi importante din Spania, Italia şi Anglia ar urma să anunţe înfiinţarea unei Superligi a Europei. Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a reacționat prompt, amenințându-i pe dizidenți cu excluderea. Potrivit unor publicații din America și Europa, cluburile în cauză ar fi Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, Internazionale Milano, AC Milan, Juventus Torino, Manchester City, Manchester United, Arsenal Londra, Liverpool, Chelsea Londra şi Tottenham.

UEFA a reacţionat printr-un comunicat semnat şi de alte foruri precum Football Association (Federaţia Engleză), Premier League, Federaţia Spaniolă, LaLiga, Federaţia Italiană şi Lega Serie A. Acestea au precizat că dacă ideea acestei competiții se va materializa, „vrem să reiterăm că noi – UEFA, FA, RFEF, FIGC, Premier League, LaLiga, Lega Serie A, dar şi FIFA şi toate federaţiile care ne sunt membre – vom rămâne uniţi în eforturile de a opri acest proiect cinic, proiect care se bazează pe interesul propriu al câtorva cluburi într-un moment în care societatea are nevoie de solidaritate mai mult ca niciodată. Vom analiza toate măsurile pe care le putem lua, la toate nivelurile, atât judiciar cât şi sportiv, pentru a preveni acest lucru. Fotbalul se bazează pe competiţii deschise şi merit sportiv, nu poate fi altfel”.

După cum au anunţat anterior FIFA şi cele şase federaţii, cluburile în cauză vor primi interdicţie de participare în orice altă competiţie la nivel naţional, european sau mondial, iar jucătorii lor ar putea pierde oportunitatea de a-şi reprezenta echipele naţionale. Pe de altă parte, UEFA le-a mulțumit „cluburilor din alte ţări, în special celor franceze şi germane, care au refuzat să participe. Facem apel la toţi iubitorii fotbalului, suporteri şi politicieni, să ni se alăture în lupta împotriva unui astfel de proiect, dacă va fi anunţat. Acest interes propriu persistent al câtorva durează de prea mult timp. Ce e prea mult e prea mult”.

Emmanuel Macron se opune proiectului Superligii Europene

O reacție imediată a avut și preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care se opune proiectului Superligii Europene, potrivit „L’Equipe”. “Preşedintele Republicii salută poziţia cluburilor franceze de a refuza participarea la un proiect de Super Ligă europeană de fotbal care ameninţă principiul solidarităţii şi meritului sportiv. Statul francez va susţine toate demersurile Ligii franceze, federaţiei franvceze, UEFA şi FIFA pentru a proteja integritatea competiţiilor federale, indiferent dacă sunt naţionale sau europene”, a precizat Elysee.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net