Drum infernal spre Ligă

Ultima actualizare:

    Neamţul Gebhart luptă din greu pentru a-i convinge pe conducătorii clubului că merită să joace şi anul viitor la SteauaFoto: David Muntean
Neamţul Gebhart luptă din greu pentru a-i convinge pe conducătorii clubului că merită să joace şi anul viitor la SteauaFoto: David Muntean

Dacă Steaua nu va reuşi să-i „fure” titlul Astrei pe linia de sosire, atunci pe roş-albaştri îi aşteaptă cel mai dificil traseu european din istoria recentă a clubului.

Egalul din meciul Pandurii – Dinamo (0-0) i-a garantat Stelei cel puţin locul secund la finalul campionatului, echipa lui Reghecampf având patru puncte peste urmăritoare, cu două etape rămase de disputat. Bineînţeles, steliştii vor spera până în ultima clipă s-o prindă din urmă pe Astra şi să cucerească al patrulea titlu consecutiv. Fiind greu de crezut că acest lucru se va întâmpla, Steaua a început să privească către ceea ce o aşteaptă în vară, în preliminariile Ligii Campionilor.

Intrând în competiţie pe tabloul non-campioanelor, misiunea Stelei se anunţă din start incredibil de grea, contra unor grupări de prim-rang din fotbalul continental. Confruntările din trecut ale roş-albaştrilor cu Stromsgodset, Trencin sau, în cazurile cele mai rele, cu Ludogoreţ sau Rosenborg nu se vor putea compara cu forţele peste care va da acum Steaua. Mai exact, pentru a intra în grupele Ligii Campionilor, Chipciu şi compania vor trebui să treacă două tururi în care nu vor fi cap de serie la tragerea la sorţi, iar posibilii adversari sunt unul şi unul. Să-i analizăm pe rând, cu menţiunea că mai pot apărea schimbări în funcţie de ierarhiile finale ale campionatelor în cauză.

Posibili adversari în turul 3 preliminar

  • Şahtior Doneţk. Echipa lui Mircea Lucescu nu mai are nevoie de nici o prezentare. Steaua va scăpa de ucraineni doar dacă aceştia câştigă Liga Europa şi se califică direct în grupele Ligii Campionilor.
  • ŢSKA Moscova. Puternica formaţie rusă e pe cale să piardă titlul în favoarea surprizei Rostov, caz în care ŢSKA ar putea ieşi în calea Stelei.
  • PSV sau Ajax. În Olanda, lupta pentru supremaţie e una dramatică. Pierzătoarea va fi nevoită să joace tururi preliminare pentru a intra în Ligă.
  • Fenerbahce. Echipa din Istanbul e deocamdată pe locul doi în Turcia, la trei puncte în spatele lui Beşiktaş, cu patru runde până la final. Dacă ierarhia va rămâne aceeaşi, i-am putea vedea pe „canari” la Bucureşti, contra Stelei.
  • Sparta Praga. Pe hârtie, echipa din Cehia ar fi cel mai accesibil adversar din această fază. Dar să nu uităm că Sparta vine după un sezon excelent în Liga Europa, în care a pătruns până în faza sferturilor de finală.

Posibili adversari în play-off

  • Villarreal. A patra forţă din campionatul Spaniei (după granzii Barcelona, Atletico şi Real) e o mai veche cunoştinţă a Stelei în Europa. „Submarinul galben” are şansa de a câştiga Liga Europa în acest an, Villarreal fiind calificată în semifinale.
  • AS Roma. Formaţia din capitala Italiei a fost aproape întreg sezonul în umbra tandemului Juventus - Napoli, astfel că romanii sunt favoriţi să ia locul trei şi să forţeze intrarea în Ligă prin intermediul unui tur preliminar.
  • Arsenal sau Manchester City. Cele două super-puteri din campionatul englez îşi dispută locul al treilea, ultimul care duce direct în grupele Ligii. Totul se va decide în meciul direct City - Arsenal, programat la 8 mai, pierzătoarea urmând să joace în august în play-off-ul Ligii Campionilor.
  • FC Porto. În Portugalia, sezonul intern a fost dominat de echipele din Lisabona, Sporting şi Benfica. Astfel, cei de la Porto se vor mulţumi cu locul al treilea şi cu posibilitatea de a se califica în grupele Ligii printr-o „dublă” de baraj.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net