După ce s-a fript cu un străin, Hagi suflă și în iaurt: vrea antrenor român
După demiterea spaniolului Ruben de la Barrera, primul străin care a stat pe banca Viitorului Constanța, Gică Hagi, patronul clubului, pare să se fi săturat de experimentele de peste hotare.
Preşedintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, a declarat, luni, că gruparea din Ovidiu şi-ar dori un antrenor român. ”Avem o listă cu mai mulţi antrenori, probabil va fi român, e greu să găseşti antrenor străin pentru că e în decursul campionatului. Noi căutăm de fapt un manager, la noi e mai complex pentru că pe lângă echipa mare avem echipa a doua, plus U19. Trebuie un antrenor care să facă o echipă cu personalitate cum am avut până acum, care să atace cu plăcere, să pună probleme indiferent de adversar şi dacă jucăm acasă sau afară. Noi i-am pus antrenorului anumite condiţii tehnice, ştia foarte bine filozofia noastră, obiectivele, dar după 5 luni nu am văzut ca lucrurile să se îmbunătăţească. Totul a culminat cu imaginea de la meciul cu Dinamo, o echipă cu probleme. Nici mie, nici lui Hagi nu ne-a plăcut să luăm această hotărâre, vrem proiecte pe termen lung, dar credem că era necesar”, a declarat Popescu la Digisport.
Ruben de la Barrera a preluat pe Viitorul la 7 august, fiind demis luni din cauza rezultatelor slabe care au culminat cu eliminarea din Cupa României.