Emoţii europene

Ultima actualizare:

    Steaua si Astra sunt  printre echipele  care îşi vor afla azi  adversarele din  cupele europeneFOTO: Mediafax
Steaua si Astra sunt printre echipele care îşi vor afla azi adversarele din cupele europeneFOTO: Mediafax

La Nyon va avea loc azi tragerea la sorţi pentru preliminariile competiţiilor continentale. Cele trei echipe româneşti ce intră în cursă au fost desemnate cap de serie, însă doar campioana din Ghencea îşi va păstra statutul până la final.

România e reprezentată în noul sezon european de Steaua, ASA Târgu Mureş, Astra şi FC Botoşani, dar mureşenii vor intra direct în turul trei preliminar al Ligii Europa şi îşi vor afla rivalul abia la data de 17 iulie. Steliştii vor ştii numele duşmanului azi, după ora 13.00, ei urmând să evolueze în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Pentru trupa lui Rădoi e necesar să depăşească această fază a preliminariilor, un eşec urmând a o scoate definitv din concurs. Altfel, o eliminare în turul trei sau în play-off ar trimite-o în Liga Europa. Oricum, la toate tragerile la sorţi, Steaua e cap de serie, însă lucrurile s-ar putea complica în turul trei preliminar sau în play-off, când pe lista adversarelor s-ar afla echipe ca Partizan Belgrad, Malmo, Dinamo Zagreb sau Ludugoreţ Razgrad. Apoi, urmează Astra, giurgiuvenii fiind în turul doi preliminar al Ligii Europa. Este şi singura dublă pe care Astra o va începe ca favorită, ulterior pentru turul trei preliminar şi play-off ar cădea în urna outsiderelor şi ar putea întâlni formaţii gen Borussia Dortmund sau Athletic Bilbao. Calificată în premieră în cupele europene, FC Botoşani intră în Liga Europa din turul I preliminar. Azi, după ora 14.00, moldovenii îşi vor cunoaşte adversarul atât din  primul tur, cât şi pe cel din turul al doilea, fază în care şansele scad simţitor având în vedere că îşi pierd statutul de cap de serie.

Programul Ligii Campionilor

Turul doi preliminar    14/15 iulie – 21/22 iulie     (Steaua)

Turul trei preliminar    28/29 iulie – 4/5 august 

Play-off     18/19 august  - 25/26 august

Programul Ligii Europa

Turul unu preliminar     2 iulie – 9 iulie (Botoşani)

Turul doi preliminar    16 iulie – 23 iulie (Astra)

Turul trei preliminar     30 iulie – 6 august  (ASA)

Play-off     20 august – 27 august

Trageri la sorţi    22 iunie, 17 iulie, 7 august.

Adversari de evitat la tragerea la sorţi de azi:

Steaua: Vardar Skopje (Macedonia), FK Sarajevo (Bosnia), Dila Gori (Georgia), AS Trencin (Slovacia), Astana (Kazahstan)

Astra: IFK Goteborg (Suedia), Aberdeen şi Inverness (Scoţia), NK Domzale (Slovenia), Beitar Ierusalim (Israel).

FC Botoşani: Ferencvaros şi MTK Budapesta (Ungaria) - în turul unu, PAOK Salonic (Grecia), Trabzonspor (Turcia), Legia Varşovia (Polonia), West Ham (Anglia) – în turul al doilea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net