Fanii lui Dinamo: «Giovani miroase a brânză»

Fanii lui Dinamo: «Giovani miroase a brânză»

Ultima actualizare:

    Ioan Becali
Ioan Becali

Suporterii roş-albi au anunţat că vor continua protestele împotriva conducerii şi cer ca fostul impresar să nu se mai amestece în treburile clubului.

Unul dintre liderii galeriei "câinilor", Mihnea Ionescu, a declarat că din returul campionatului ultraşii se vor prezenta la meciuri, dar nu pentru a susţine echipa, ci pentru a înjura acţionarii.

Şefii sunt găsiţi vinovaţi de lipsa rezultatelor pe plan european şi pentru faptul că vând masiv jucători, fără a aduce întăriri. "Dacă o să-i vândă şi pe Luchin şi Bălgrădean, e clar ce interese au ei. Dacă domnul Badea îşi permite să vorbească în băşcălie despre ratarea calificării cu Vorskla Poltava înseamnă că titlurile câştigate până acum nu înseamnă nimic", a spus Mihnea Ionescu.

Apoi, el a explicat de ce fanii nu mai vin la stadion: "Înrudirea cu Giovani Becali este una negativă. Asta ţine suporterii departe de stadion. Nu vrem să stăm în aceeaşi barcă cu fraţii Becali pentru că miroase a brânză. Vrem să dispară clanul Becali şi să se investească în echipă. Când Dinu era înjurat grobian de Becali la stadion, conducerea lui Dinamo nu a luat nici o măsură împotriva lor".

Acesta a anunţat şi măsurile pentru viitor. "Vom reveni în număr din ce în ce mai mare la partide pentru că protestul materializat cu statul la terase în timpul meciului s-a dovedit inutil. Pe ăştia îi doare la bască dacă nu suntem pe stadion. S-ar putea să fie mai incomod dacă ei vor sta în tribune într-un cor de înjurături şi fluierături", a precizat Ionescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jose Mourinho si Florentino Perez (Facebook Real Madrid) jpg
Bayern Munchen (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dan Nistor si Alexandru Chipciu (Sportpictures) jpg
Sorana Cîrstea (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
image
image