FC Dinamo s-a despărțit de Eugen Neagoe și i-a mulțumit public

Ultima actualizare:

    Eugen Neagoe Foto: Click!
Eugen Neagoe Foto: Click!

FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Eugen Neagoe au convenit, în această seară, încheierea raporturilor contractuale. Anunțul a fost făcut de conducerea executivă a clubului din șoseaua Ştefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro.

Numit la începutul lunii iunie la conducerea tehnică a echipei noastre, Eugen Neagoe s-a prăbuşit pe banca dinamoviştilor în minutul 24 al meciului cu Universitatea Craiova, 0-2 pe Arena Naţională în etapa a doua a acestei ediţii de campionat, având nevoie de intervenţia urgentă a medicilor. "Inima lui Eugen Neagoe a fost un pas să nu mai bată pentru fotbal, pentru Dinamo. Eugen Neagoe şi-a dorit foarte mult să formeze o echipă competititivă în Ştefan cel Mare, o echipă de play-off, de cupele europene la un club crescut din 1948 cu performanţa transmisă din generaţii în generaţii. Din păcate pentru toată suflarea dinamovistă, nu a reuşit să-şi îndeplinească visul din cauza problemelor medicale. Inima lui Eugen Neagoe are nevoie de linişte în aceste momente, de încurajările tuturor dinamoviştilor. Pentru că viaţa este mai importantă decât fotbalul indiferent dacă suntem suporteri, jucători, antrenori sau conducători. Clubul din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte public fostului antrenor principal pentru activitatea pe banca tehnică a dinamoviştilor", s-a scris pe site-ul oficial al FC Dinamo.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mircea Lucescu | FOTO Sport Pictures
cub ilie nastase png
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Edoardo Bove, ACF Fiorentina (EPA) jpg
Dinamo Zagrab FCSB(Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Tottenham Hotspur) jpg
Gabriela Ruse (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net