FC Voluntari a predat ”lanterna roșie”

Ultima actualizare:

    Fotbaliștii de la FC Voluntari se bucură după un golFoto: sportpictures.eu
Fotbaliștii de la FC Voluntari se bucură după un golFoto: sportpictures.eu

Victorioasă (3-0) în meciul cu Clinceni, formația lui Mihai Teja a bifat al 4-lea succes în ultimele 6 meciuri din Liga 1

În contextul în care partida CSU Craiova – FC Botoșani a fost amânată după ce medicul oaspeților a fost depistat pozitiv, derby-ul județului Ilfov a fost cel dintâi meci oficial de fotbal disputat în România după declararea pandemiei de COVID-19. Confruntarea dintre cele două formații care câștigaseră ”amicalele” cu FCSB, în ultima săptămână, a avut ritm. Iar oamenii lui Mihai Teja s-au dovedit a fi mai pragmatici. „Nu ştiam cum se vor simţi băieţii după o astfel de pauză. E bine că am câştigat. Este un pas în faţă pentru noi. Ne dă încredere pentru următoarele meciuri, dar urmează unele foarte dificile, din trei în trei zile. Avem noroc că avem un lot numeros, am soluţii. Orice jucător ar intra pe teren şi-ar face datoria fără probleme. Am făcut un lot bun”, a afirmat Teja.

Poenaru vorbește de un gol de ”cascadorii râsului”

Victoria grupării din Voluntari a fost facilitată de golurile marcate de Simonovski (min. 21) și Tudorie (min. 76), dar mai ales de autogolul lui Santos (min. 27). Portarul lui Academica a fost păcălit de traiectoria unui șut, iar balonul, după ce a lovit bara, a ricoșat din spatele acestuia în plasă... Gafa aceasta l-a deranjat pe antrenorul Ilie Poenaru, care a răbufnit după meci: „O înfrângere dură, greu de digerat. Trebuie să scot în evidenţă că 20 de minute Voluntariul nu a avut o ocazie clară şi ne-a dat două goluri. Noi am avut două ocazii, să nu spun trei, şi n-am marcat. Suntem obisnuiţi cu greşeli d-astea. Luăm goluri de cascadorii râsului. Nu ai voie să iei un asemenea gol. Probabil soarele... Și-a calculat paşii greşit... O să vedem. O să-mi spună portarul ce s-a întâmplat Le-am spus jucătorilor că nu este nimic pierdut. A fost un meci bun, un ritm bun. Important este să trecem cât mai repede peste această înfrângere. Şanse să ne salvăm avem în continuare", a spus Poenaru, potrivit digisport.ro.În urma acestei victorii, FC Voluntari a urcat pe locul 11  al clasamentului Ligii 1, predându-i ”lanterna roșie” Academicei din Clinceni. 

Fanii lui Sepsi s-au strâns lângă gardul stadionului

În celălalt meci al zilei de sâmbătă, Sepsi și Hermannstadt au terminat nedecis, 1-1. Și deși partida s-a disputat fără spectatori, ea a fost urmărită, totuși, pe viu de către localnici. Astfel, în timp ce unii au văzut meciul din balcoanele blocurilor din vecinătatea stadionului, câțiva fani ai lui Sepsi s-au strâns lângă un gard, fluturând un steag și încurajând echipa. De altfel, după ce a deschis scorul, în minutul 25, Istvan Fulop s-a bucurat către zona în care se aflau suporterii. Altfel, fericirea gazdelor n-a durat foarte mult, Yazalde egalând imediat după pauză. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net