Finală în trei pentru postul de selecționer al naționalei

Intrați în criză de timp după ce Ladislau Boloni pare că îi duce ”cu zăhărelul”, oficialii FRF au schimbat tactica. Ei au început negocierile și cu următorii doi tehnicieni din lista pentru selecționer, Adrian Mutu și Edi Iordănescu.

Ladislau Boloni este favorit să preia funcția (FOTO: Guliver/ Gettyimages)
Ladislau Boloni este favorit să preia funcția (FOTO: Guliver/ Gettyimages)

Conform directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, s-au purtat discuții pentru postul de antrenor al naționalei cu toți cei trei rămași în cursă. Asta deși la finalul anului trecut președintele FRF, Răzvan Burleanu, spunea că nu ar fi normal ca în timp ce aștepți răspunsul cuiva să începi negocierile cu altcineva. ”Au fost discuţii cu Boloni, Adi Mutu şi Edi Iordănescu. Fiecare a primit acelaşi gen de contract, în care sunt stipulate nişte clauze. Nu se poate să nu există obiective. Federaţia nu vrea să păcălească un selecţioner, vrem doar să câştigăm. Contractul este până după Campionatul European, în caz că te califici. Liga Naţiunilor este un obiectiv intermediar. Dacă antrenorul rămâne în grupa a doua, unde ne aflăm acum, Comisia Tehnică decide soarta selecţionerului. Poţi pierde un meci din ghinion, din cauza pandemiei. O promovare în prima urnă valorică te-ar duce să joci cu echipe mari. Demiterea este când nu merge nimic şi n-ai în contract clauze. Aici este un obiectiv intermediar pe care selecţionerul trebuie să-l realizeze. Ce o să spuneţi dacă retrogradăm în urna a treia? Un selecţioner nu va fi adus pentru a fi dat afară! Mereu am fost corecţi cu antrenorii pe care i-am avut. Negocierile sunt confidenţiale, nu pot să divulg contractul unui selecţioner. Este normal ca şi angajatul, dar şi angajatorul, să vină cu pretenţii. Noi nu vrem să retrogradăm din urna a doua”, a declarat, la Digi Sport, Mihai Stoichiţă. El s-a referit la clauza din contract care prevede că, dacă România va retrograda din grupa a II-a a Ligii Națiunilor, selecționerul să fie demis, chiar dacă el are în contract drept principal obiectiv calificarea la Europene. În Liga Națiunilor, tricolorii vor juca împotriva naționalelor din Bosnia-Herţegovina, Finlanda și Muntenegru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net