Fundaţia «Ionuţ Negoiţă» donează 4.000 de ghiozdane cu rechizite

Ultima actualizare:

    Ionuţ Negoiţă (foto: Dorin Constanda)
Ionuţ Negoiţă (foto: Dorin Constanda)

Fundaţia "Ionuţ Negoiţă" va dona, în urma unui parteneriat încheiat cu Primăria Sectorului 3, 4.000 de ghiozdane cu rechizite şcolare copiilor proveniţi din familii cu probleme sociale din Sectorul 3.

Elevii care vor primi, începând de luni, 16 septembrie, ghiozdanele cu rechizite vor fi identificaţi de Inspectoratul Şcolar al Sectorului 3 şi de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 în şcolile şi centrele de plasament din sector.

"Sunt convins că iniţiativa lăudabilă a domnului Ionuţ Negoiţă va fi urmată curând şi de alţi oameni de afaceri din Sectorul 3. Acest exemplu de solidaritate este încurajator pentru mine. Cred că, înainte de orice acţiune, a administraţiei sau a mediului privat, trebuie să ne gândim la oameni, la cei care au nevoie de ajutor. Dintre toţi, copiii au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru", a declarat Robert Sorin Negoiţă, primarul sectorului 3.

Kit-urile şcolare, ce vor fi donate de Fundaţia "Ionuţ Negoiţă", vor cuprinde un ghiozdan, un penar, rechizite şi o trusă de trigronometrie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cartonas rosu anulat de FIFA la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, Mexic Anglia (EPA) jpg
Erling Haaland, Brazilia Norvegia, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Lionel Messi bucurie jpg
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image