Gigi Becali, deprimat în puşcărie?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Gigi Becali trebuie să ispăşească trei ani de închisoare, dar nu înseamnă că necazurile lui s-au încheiat. Omul de afaceri a fost citat luni în "dosarul Valiza", ceea ce îi poate aduce o nouă condamnare. În aceste condiţii, Becali pare că nu mai are chef de nimic.

Deşi duminică de duminică mergea la slujbă, finanţatorul clubul Steaua a lipsit duminică de la Liturghia ţinută în capela Penitenciarului Rahova chiar de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

"PS Varsanufie Prahoveanul merge periodic la penitenciarele Rahova şi Jilava, pentru a săvârşi Sfânta Liturghie", a precizat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica. Acesta a adăugat că Becali nu a participat la slujbă. Gestul i-a pus pe gânduri pe unii dintre apropiaţii săi.

Vezi aici desfăşurarea evenimentelor de la tribunal, în noul termen al "dosarului Valiza".

Becali şi-a recunoscut vinovăţia în instanţă. El a luat asupra sa acuzaţiile ce i se aduc vicepreşedintelui CA al Stelei, Teia Sponte. Le-a spus judecătorilor că el a fost cel care i-a ordonat să ducă cei 1,7 milioane de euro la Cluj şi că i-a spus că, dacă va fi oprit de poliţie, să declare că sunt bani pentru cumpărarea unor terenuri, deşi el cunoştea adevărata lor destinaţie. Decizia în acest caz a fost amânată pentru 4 iunie, ora 13:00. Toate detaliile, furnizate de departamentul Sport, aici!

«Gigi e nevinovat»

Alexandra Becali, mama patronului de la Steaua, a  fost pentru prima dată la slujba de duminică fără fiul ei

simeon stalpnicul png

Îmbrăcată complet în negru, tristă şi îngândurată, mama lui Gigi Becali a fost, ieri, la slujba de duminică, fără fiul ei, care se află în închisoare. Bătrâna de 83 de ani le-a spus jurnaliştilor că nu copilul ei ar fi trebuit să fie închis, ci “bandiţii ăia”.

Ca în fiecare duminică, Alexandra Becali merge la biserica din Pipera, la slujbă. De obicei era însoţită de fiul ei, Gigi, însă, duminică, pentru prima oară, ea a mers singură. Cu faţa împietrită de durere şi cu lacrimi în ochi, la început, a încercat să ignore întrebările jurnaliştilor.

Însă, când a ieşit de la slujbă, bătrâna a izbucnit: "Gigi e nevinovat! Nu copilul meu ar trebui să fie închis, ci bandiţii ăia!". Apoi, s-a îndreptat spre maşina în care se aflau nepoţii care o aşteptau şi au plecat împreună spre casă.

Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, decizia fiind una definitivă.

Becali s-a predat autorităţilor, la scurt timp de la anunţul deciziei, şi se află, în prezent, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, în secţia Carantină, unde va rămâne 21 de zile. Luni, el se va prezenta din nou la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Valiza".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net